
Interviu cu Nouhad Osman, fondator Petreceria: “Se pare că se poate orice atunci când nu ești singur, când ai la îndemăna ingrediente magice: dorința de a reuși și ești hotărât să cauți mereu, în interiorul tău resurse de creativitate și de frumos, pe care să vrei apoi să le împărtășești.”
De deasupra măștii mă priveau ochii ei migdalați, ochi care spuneau o poveste înaintea cuvintelor. La o rezonabilă distanță, impusă de noile reguli pandemice, dar destul de apropiată de ceșca de cafea din care aromele orientale răzbăteau în timp și spațiu pâna la locul unde mă așezasem, senzația că o cunosc de ani buni s-a accentuat. Cuvintele curgeau, frazele rostite legau treptat povestea ei și așteptam momentul să pot să afla mai multe despre Nouhad Osman, organizator de gale și evenimente, promotor al unui nou proiect de nișa, pe care l-a numit Petreceria.
Nana, numele tău este un nume rar întâlnit, unde are rădăcina?
Port numele bunicii mele paterne. Ai mei și prietenii îmi spun Nana, diminutivul de la Nouhad, care înseamnă în limba arabă Victoria. Respectul pentru rădăcinile mele feniciene se împletește natural cu sentimentul de libertate, cu care am crescut firesc, copilărind și mergând la scoală, în Long Island, New York.
Am trăit, am locuit și am învățat în mai multe țări, pe trei continente, jumătate din viață, cu toate că m-am născut în București. Am călătorit mult, pentru că părinții mei consideră că cea mai bună metodă de educație este călătoria, așa că rădăcinile mele sunt peste tot pe unde am avut de învățat ceva: în Statele Unite, în România, în Elveția și, pentru o perioadă mai scurtă, în Iordania. La șapte ani, văzusem aproape toate țările europene.
Pe Andreea Ionescu, partenera mea din Petreceria, am cunoscut-o tot călătorind în momentul în care eram în Iordania.
Povestește apoi evitând, cu discreție, detaliile personale din dialog, cum și cât de profund au fost afectate firmele din branșă de pandemie, despre cât este de greu de trecut peste această perioadă plină de provocări diverse, pentru toți organizatorii de evenimente. Alături de întreaga industrie HORECA, organizatorii de spectacole de teatru și film, de concerte și gale, muzicieni și artiști, deopotrivă, se inconvoaie toți sub povara consecințelor economice generate de măsurile și reglementările în vigoare, menite să stopeze răspândirea unui virus, pe cât de agresiv, pe atât de neînțeles.
Discuția noastră alunecă inevitabil spre neplăcutele efectele ale pandemiei, nu doar din punct de vedere economic, ci și despre impactul psihologic și socio-cultural profund, care lasă urme adânci, dar pe care puțini îl iau în considerare în ultimele luni. Vorbim despre responsabilitate civică, idei și resurse, despre creativitate și soluții în momente de cumpănă.
Cum ați ales să supravietuiți acestei perioade dificile? Mai bine zis, cum poate un antreprenor care activează în acest domeniu să “repare”ceva în businessul lui, în vremuri de pandemie, vremuri care îi afectează atât pe cei mici cât și pe cei mari, deopotrivă?
Poate că “a repara” este un termen un pic dramatic și prea tehnic pentru mine. Aș spune, mai degrabă, a “re-crea” sau a “re-anima” spiritul pe cale să se stingă al unui domeniu expus maxim restricțiilor generate de răspândirea noului Coronavirus. Este mai mult vorba despre cum poți folosi, precum un colac de salvare când stai să te îneci, elementele componente de care dispui, pentru a lega, cumva în mod creativ, resursele pe care le deții de ceva ce știi să faci cu plăcere. Este mai mult despre cum poți aduce la un loc, cumva, “recreerea” oamenilor și “recrearea” unui concept aflat în colaps.
Voi cum ați supraviețuit acestei provocări? Cum ați “legat” re-creerea și re-crearea, până la urma, în animarea conceptului care acum prinde contur?
Se pare că se poate orice atunci când nu ești singur, când ai la îndemăna ingrediente magice: dorința de a reuși și ești hotărât să cauți mereu, în interiorul tău resurse de creativitate și de frumos, pe care să vrei apoi să le împărtășești. Simplu și complicat, în același timp, aș spune.
Daca exista totuși un secret, atunci acesta pentru noi a fost respectarea valorilor care ne definesc. Valorile care ne definesc sunt ingredientele magice despre care-ți vorbeam. Iar prietenia este unul dintre ele. În toată aventura asta, post-pandemie, de care m-am legat cu sufletul la gura și pe care am numit-o Petreceria, nu am fost nici un moment singură.
Am alaturi o parteneră tenace, Andreea Ionescu, de care mă leagă o prietenie veche și multe alte valori împărtășite. Andreea și cu mine am zburat o vreme pentru Royal Jordanian Airlines unde, departe de casă și de ai noștri, am devenit una alteia familie. Acum, ne-am așezat ca pe vremuri, pe când zburam împreună, să punem țara la cale și să înșirăm pe hârtie atuurile pe care le avem, să discutăm încotro ne putem îndrepta, să putem face ceea ce știm și ne pricepem mai bine să facem și ce ne place, în același timp, fară compromis.
Și nu ne-am ridicat ochii de pe toate lucrurile astea până când nu ne-am “întâlnit” cu Petreceria.
Și acum vă bazați pe Petreceria pentru a putea “zbura” din nou ? …am întrebat cu gândul că, poate, răspunsurile pe care le voi primi vor fi mai aproape de povestea adevărată, pe care o intuiam conturându-se citind printre rânduri și cuvinte, la începutul conversației noastre.
Ești pe-aproape… Nu știu dacă știi că, atunci când te dezrădăcinezi, un timp ai nevoie de prieteni că să nu uiți de tine, să iți amintești pe unde curge drumul tău și unde iți sunt, cu adevărat rădăcinile sufletului. Așa s-a întâmplat și acum, când, desi suntem din nou acasă, drumul a început să ne fugă de sub pași. Ne-am sprijinit una pe alta, am căutat împreună un nou drum și l-am găsit. Am găsit Petreceria. Cu alte cuvinte, am așezat într-un proiect și un business plan viabil, un vis alături de mai multe povești. Aici, Andreea Ionescu joacă rolul magicianului care cunoaște toate socotelile și știe bine să alinieze cifrele, chiar mai bine decât strămoșii mei, fenicienii, care au inventat numerele și trocul! Andreea calculează fiecare posibilitate cu precizie matematică și umple caiete întregi de calcule înainte să spună “merge”. Eu sunt latura subiectivă, mai expansivă, emoțională și creativă, iar ea latura pragmatică, obiectivă și calculată a Petreceriei noastre. Cred că ne completam foarte bine, pentru că ne cunoaștem foarte bine.
Povestește-ne mai multe despre afacerea voastră, cum reușești să organizezi petreceri, în vremurile astea, când nimeni nu prea mai organizează astfel de evenimente?
Nimeni nu mai organizează nimic astăzi nicăieri, e adevărat și trist, în același timp. Doar că la fel de adevărat este că spiritul petrecerii nu poate fi învins de nici o intemperie. Cel puțin așa am gândit, Andreea și cu mine, atunci când am pornit proiectul nostru, ca produs-eveniment-alternativă în actualul context socio-cultural. Oamenii au nevoie de bucurie să poată fi sănătoși, iar petrecerile sunt, în același timp, un excelent prilej și sursă de bucurie, ergo, de sănătate. În general, avem nevoie de iubire și de bucurie pentru a trece peste anomaliile care ne perturbă cursul vieții. Bucuroși le-om duce toate, nu se spune așa?
În ce fel aduce conceptul vostru bucurie oamenilor?
Concret, cutiile tematice create de noi aduc în casele oamenilor bucuria petrecerii, fiind încărcate cu toate ingredientele necesare pentru a clădi, pas cu pas și detaliu cu detaliu, petrecerea perfectă pentru orice tip eveniment.
Chiar dacă nu putem organiza evenimente și petreceri cu participare numeroasă, nimic nu ne împiedică, în schimb, să ne putem strânge familia sau prietenii la un loc, în casă sau în curtea noastră, din când în când, pentru a organiza o petrecere, cu sau fară un anumit prilej.
Mai mult decât atât, sunt ocazii pe care pur și simplu nu le putem trece cu vederea. Cum ar fi, de exemplu, prima aniversare a copilului. Este foarte important pentru părinți să reușească să facă din această ocazie un eveniment deosebit, într-un decor așa cum și-l doresc pentru a aduce un strop de normalitate în aceste vremuri mai puțin normale.
O petrecere este mereu binevenită!
Noi am adunat fel de fel de sărbători în cutii Petreceria cu ingrediente magice, pe care le puteți găsi pe site-ul nostru www.petreceria.ro. Fiecare cutie conține tot ce ai putea avea nevoie pentru a crea sau re-crea cadrul unei petreceri tematice, pe gustul tău: ghirlande de baloane gata de umflat, confetti și coșulețe de brioșe, decorațiuni tematice, seturi de farfurii și pahare personalizate, tacâmuri, șervetele, față de masă, tot ce crezi că ai putea avea nevoie și.. încă ceva în plus. Tot ce ai putea avea nevoie, mai puțin mâncarea, de care, de obicei, se îngrijesc gazdele. Nimic nu se compară cu gustul mâncării gătite acasă, nu-i așa? Și, în plus, respectăm cu strictețe, regulile de igiena și protecție necesare, mai ales acum, în vremurile pe care le trăim.
Așadar, voi aduceți petrecerea în case practic într-o cutie, iar mâncarea o poți comanda de acasă, pentru acasă, de oriunde dorești?
Desigur. Deschizi cutia comandată și descoperi o petrecere cu stil, personalizată, ușor de pornit și atât de bine organizată încât să pară spontană. Felurile pe care apoi alegi să le pui pe masă devin doar un detaliu, atunci când cadrul este unul desprins parcă dintro poveste! Dacă Petreceria iți crează în casă atmosfera petrecerii perfecte, chiar nu mai contează dacă mănânci icre negre sau popcorn. Iar la sfârșitul petrecerii, gazda nu mai umple două-trei mașini de spălat vase cu farfurii și pahare murdare, nu curăță casa ore în șir după petrecăreți. Totul merge într-un sac mare direct la gunoi. Strângi repede totul. După petrecere, trebuie sa rămână doar amintirile frumoase. Pentru a-ți face viață și mai ușoară, din planurile noastre pe termen scurt face parte și o colaborare cu o cofetărie de renume din al cărei laborator ies mereu rețete delicioase la care ne bucurăm nespus că vor avea acces clienții noștri direct din secțiunea dedicată de pe site.
Petreceria este un nume original care definește un produs-eveniment de nișa. De unde ați avut inspirația acestui nume: Petreceria?
Am botezat proiectul nostrum cu bucuria descoperirii jocului de cuvinte de dragul jocului, împreună cu fetele mele, Maya și Rya, cu Andreea și fratele meu, glumind și reinventând, rând pe rând, numele proprii. Ne-am oprit atunci când Petreceria s-a inventat singură, râzând de restricții, de limitări și de toate istoriile noastre tulburătoare, de oameni mari, cu responsabilități și probleme existențiale de rezolvat.
Ai menționat că Petreceria Boxes sunt speciale. Care sunt ingredientele secrete ale cutiilor voastre fermecate?
Bucuria Petreceria umple fiecare cutie care pleacă spre clienții noștri, împreună cu magia lucrurilor frumoase pe care le conține, plus valorile în care credem noi. Și pe care ne propunem să le împărtășim cu ei. Prietenia, iubirea, loialitatea, generozitatea, corectitudinea, libertatea, empatia, respectul față de realitatea celuilalt, curajul și onestitatea sunt valori în care credem și care ne umplu viețile și munca și, implicit, fiecare lucru pe care îl atingem și care, mai apoi, devine parte din cutiile personalizate tematic, marca Petreceria.
Cuvintele curgeau și întregeau treptat imaginea pe care prima impresie mă ajutase să o conturez, la începutul interviului cu Nana Osman, despre Petreceria. Vedeam acum, clar și limpede că buna ziua, povestea pe care o întrezăream conturându-se, pe fundal. Vorbind despre prietenie și despre Petreceria, despre comuniune și comunitate, în afaceri și relații de parteneriat, despre ce se face și ce nu se face și de ce, am înțeles că vom trece cu bine peste aceste vremuri triste, pentru că oameni că Nana și Andreea există. Pentru că ideile și valorile astea circulă și se răspândesc printre noi mai repede că orice virus. Am înțeles că, treptat, ne vom imuniza la nedreptate, meschinărie și altele de felul lor, contaminandu-ne, din ce în ce mai mult, de valorile pe care le conținem, cu toții, intrinsec. Avem nevoie doar, din când în când, să ne reamintim că le conținem, ca să devenim mai buni și mai frumoși, pe dinăuntru și pe dinafară.
CB: Care sunt proiectele voastre de viitor? Unde vezi Petreceria în anii care vin?
NO: Plănuim evident, Andreea și cu mine, să dezvoltăm proiectul, să diversificăm aria tematică a cutiilor Petreceria, să ne extindem și să ne consolidăm baza de clienți; să reușim să fidelizăm clienții existenți, prin oferirea de servicii personalizate, de calitate, că și până acum. Explorăm și potențialul unei deschideri spre țări din Uniunea Europeană, de unde am început (e drept, încă timid) să primim comenzi. Avem de lucrat la timpul de livrare, un obstacol pe care ne propunem să îl depășim curând, explorând variante de colaborare, eventual de parteneriat, cu firme de curierat. Suntem încântate, Andreea și cu mine, să devenim parte a proiectului CONAF și ne onorează asocierea cu atâtea povesti de succes în antreprenoriatul feminin, din România. Cred cu tărie că “omul sfințește locul”, cum se spune din bătrâni și că este nevoie de implicare a cât mai multor oameni de bine în mediul de antreprenoriat din România, pentru ca lucrurile să inceapă să se “miște” în sensul în care ne dorim cu toții. Ideal ar fi, ne gândim noi mereu, că entreprenorii să aducă în mediul de business nu doar idei de success și produse de piața valoroase, ci și valorile care îi animă, provenite din familie, zestrea de empatie și omenie, onoare, loialitate, curtoazie și respect, instilată în fiecare dintre noi în cei șapte ani primiți de acasa. Și da, Andreea și cu mine credem in zestrea asta și vom face tot ce putem ca să aducem în CONAF, alături de oameni frumoși, aerul nostru de bine, Petreceria și valorile noastre, de împărtășit.
CB: Cutiile Petreceria spun povesti că și tine? Ale cui sunt poveștile din cutiile tematice pe care le propui clienților Petreceria? Unde iți găsești sursele de inspirație și creativitate?
NO: Eu cred că fiecare om are povestea lui și o spune altora doar atunci când îi vine bine, când e destins și liniștit. Inimile se deschid și limbile se dezleagă la petreceri, așa stiu eu, iar multe povesti se împărtășesc, cu bucurie, prietenilor, în jurul mesei. Cutiile Petreceria nu spun poveștile noastre, oricât ar părea (și sunt) ele de interesante. Fiecare cutie Petreceria spune povestea celui care o cere, ca pe o dorință de a petrece, între prieteni sau în familie, pe care o adresează Peștișorului de Aur. Poți avea musafir la petrecere personajul tău preferat din filme sau din desene animate, pentru copilul tău, poți alege decoruri – cadru pentru o petrecere în spațiu, printre stele sau o invitație în castelul de gheată și cleștar din Frozen. Poți inventa o tema, noi ne așezam la lucru, discutam împreună detalii, oferim soluții, sugestii și umplem cutia Petreceria cu tot ce ai nevoie să trântești o petrecere grozavă!
Interviu realizat de Carmen Burtea pentru ziarul News National







