Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Ion Marcel VELA, a avut o discuție, în sistem videoconferință cu doamna Ylva JOHANSSON, Comisar european pentru Afaceri Interne

Ministrul Ion Marcel VELA a discutat cu comisarul european pentru afaceri interne despre viitorul Pact privind migrația și azilul și despre aderarea României la spațiul Schengen

 

Marți, 23 iunie a.c., ministrul afacerilor interne, Ion Marcel VELA, a avut o discuție, în sistem videoconferință cu doamna Ylva JOHANSSON, Comisar european pentru Afaceri Interne.

 

Principala temă de discuție a fost viitorul Pact privind migrația și azilul, document programatic pe care Comisia Europeană intenționează să-l lanseze în perioada următoare.

 

Ministrul român a salutat intenția Comisiei Europene de a relansa discuțiile în domeniul migrației și azilului, domeniu extrem de important pentru toate statele membre și pentru Uniune, în ansamblul său. De asemenea, a prezentat aspectele de interes pentru țara noastră, subliniind obiectivul major al României pentru aderarea la spațiul Schengen, în condițiile în care țara noastră îndeplinește toate criteriile de aderare încă de acum 11 ani. Mai mult, a fost subliniat faptul ca polițiștii de frontiera de la granițele interne cu Bulgaria și Ungaria ar fi mult mai folositori la frontierele externe ale Uniunii Europene sau in sprijinul misiunilor Frontex.

 

În acest context, domnul Ion Marcel Vela a amintit participarea substanțială a Ministerului Afacerilor Interne la protejarea frontierei externe a Uniunii Europene și la operațiunile comune de combatere a migrației ilegale și a activităților infracționale conexe.

 

La rândul său, doamna Ylva JOHANSSON a fost foarte interesată de punctul de vedere al autorităților române cu privire la anumite elemente ale viitorului Pact privind migrația, solicitând, de asemenea, sprijinul României în negocierile care vor urma la nivelul UE cu privire la acest document și subliniind faptul că așteptările românilor legate de aderarea la spațiul Schengen sunt legitime.

În final, cei doi demnitari au convenit continuarea discuțiilor cu ocazia unei vizite oficiale pe care doamna comisar o va efectua la București.

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare