Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Legea bugetului de stat pe anul 2026 a intrat în vigoare. Stabilitate economică, prudență, atragere de fonduri europene și investiții majore

Legea bugetului de stat pe anul 2026 a intrat în vigoare. Stabilitate economică, prudență, atragere de fonduri europene și investiții majore

Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, 27 martie a.c. și a devenit cadrul legal aplicabil pentru gestionarea finanțelor publice. Într-un context global volatil și un cadru economic complex, marcat de incertitudini externe și presiuni interne, adoptarea acestui buget demonstrează că România își respectă angajamentele și țintește, cu precauție, consolidarea fiscală și stabilitatea economică.

Astfel, bugetul aprobat pentru 2026, fundamentat pe venituri de 390.606,8 milioane lei și cheltuieli de 713.207,7 milioane lei (credite de angajament), respectiv 526.291,3 milioane lei (credite bugetare), cu un deficit de 135.684,5 milioane lei, transmite un semnal clar de responsabilitate către mediul de afaceri și partenerilor externi. România rămâne un stat predictibil, garantând următoarele direcții strategice:

Accelerarea absorbției fondurilor europene și PNRR

Pentru a susține viziunea de dezvoltare a României, prin buget sunt alocate resursele necesare pentru maximizarea atragerii de fonduri externe:

  • Bugetul permite continuarea și accelerarea investițiilor finanțate prin PNRR, oferind flexibilitate în gestionarea creditelor bugetare pentru finalizarea proiectelor strategice;
  • În ceea ce privește Cadrulul Financiar 2021-2027 și Fondul pentru Modernizare, prin buget sunt alocate creditele de angajament și bugetare necesare asigurării cofinanțărilor publice pentru implementarea noilor proiecte cu finanțare europeană, esențiale pentru dezvoltarea și tranziția verde a economiei românești;
  • Mecanismelelor Financiare SEE și Norvegian 2021-2028, le sunt alocate prin buget fondurile necesare pentru asistența tehnică, Fondul Bilateral și activitățile derulate prin Fondul Român de Dezvoltare Socială în cadrul noilor programe.

Continuitatea investițiilor publice și a marilor proiecte de infrastructură

Pentru dezvoltarea accelerată a României, prin buget sunt alocate resurse importante:

  • sunt autorizate creditele necesare pentru reabilitareaa și dezvoltarea infrastructurii unor proiecte precum Autostrada Sibiu-Pitești, Drumul de mare viteză Bacău-Pașcani, credite de angajament și bugetare pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic de execuție a Drumului Expres Suceava-Siret și Târgu Neamt-Iași-Ungheni;
  • pentru întreținerea infrastructurii feroviare publice și pentru restructurarea companiei TAROM, în acord cu reglementările europene;
  • pentru continuarea Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și a Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”;
  • pentru finanțarea Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic, investițiile în „Școli sigure și sănătoase” și consolidarea spitalelor.

Funcționarea stabilă a autorităților locale și a programelor publice

Pentru a preveni orice blocaj la nivel local, prin buget sunt alocate din taxa pe valoarea adăugată (TVA) fonduri în valoare de 28.828,4 milioane lei. Acestea garantează autonomia și funcționarea serviciilor publice:

  • 17.686,1 milioane lei pentru cheltuielile descentralizate ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor;
  • 4.446,6 milioane lei pentru cheltuielile descentralizate ale județelor;
  • 4.900,1 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale.

Aceste fonduri susțin direct:

  • serviciile sociale pentru copii, persoane cu dizabilități și vârstnici;
  • programe educaționale, inclusiv Programul pentru școli și stimulentele educaționale pentru copiii din familii defavorizate;
  • funcționarea și întreținerea unităților de învățământ special;
  • serviciile publice esențiale la nivel local.

Repartizarea impozitului pe venit – echitate și solidaritate

În anul 2026, impozitul pe venit este distribuit astfel:

  • 63% către bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor;
  • 15% către bugetele județelor;
  • 6% într-un fond la dispoziția consiliilor județene, destinat susținerii dezvoltării locale;
  • 14% într-un fond național pentru echilibrarea bugetelor locale;
  • 2% pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole (teatre, opere, filarmonici).

Această structură asigură atât autonomie financiară locală, cât și sprijin pentru zonele cu venituri mai reduse.

Protejarea capitalului uman: Educație, Sănătate și Asistență Socială

Pentru susținerea directă a cetățenilor, prin buget sunt alocate resurse pentru programe esențiale:

  1. Educație – prin buget sunt alocate 1.531.090 mii lei pentru Programul Național „Masă sănătoasă” și 100.000 mii lei pentru noul program „Sport în Școală”. Finanțăm transportul gratuit pentru elevi, stimulentele educaționale pentru preșcolarii vulnerabili și drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES). De asemenea, prin buget sunt alocate 915,6 milioane lei către învățământul particular și confesional fără taxe;
  2. Protejarea vulnerabilităților – se asigură plata drepturilor pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap, finanțarea căminelor de vârstnici, centrele de zi și indemnizațiile îngrijitorilor informali. Pentru a proteja cetățenii de fluctuațiile prețurilor la energie, prin buget sunt alocate 1.750.000 mii lei prin Ministerul Muncii și 2.000.000 mii lei prin Ministerul Energiei pentru schemele de compensare.
  3. Sănătate – se garantează accesul la tratamente inovative prin contracte cost-volum în limita a 8.750.000 mii lei.

Securitate și Apărare Națională

Alocările din bugetul pe 2026 asigură consolidarea capacității de apărare a țării prin mecanisme strategice de finanțare internațională precum SAFE, Foreign Military Financing. Totodată, prin buget sunt alocate fonduri pentru susținerea cercetării medico-militare de excelență la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Ministerul Finanțelor va asigura o monitorizare riguroasă a execuției bugetare, astfel încât fiecare leu investit să genereze plusvaloare, respectând ferm direcția de consolidare fiscală, iar disciplina bugetară și predictibilitatea sunt fundamentale în perioada următoare.

Ziarul News

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare

POLITICA
Ziarul News - cotidian national

„O Românie puternică înseamnă o Uniune Europeană mai puternică”: Dezbatere la Parlamentul României privind viitorul transportului durabil și al mobilității militare în prezența comisarului european Apostolos Tzitzikostas

„O Românie puternică înseamnă o Uniune Europeană mai puternică”: Dezbatere la Parlamentul României privind viitorul transportului durabil și al mobilității militare în prezența comisarului european

Citeste mai mult »
POLITICA
Ziarul News - cotidian national

Lansarea proiectului „Gestionarea eficace a fondurilor externe nerambursabile și monitorizarea contribuției acestora la dezvoltarea durabilă a României prin crearea unei culturi a sustenabilității și dezvoltarea cunoștințelor personalului din instituțiile administrației publice centrale și locale în domeniul dezvoltării durabile și economiei circulare”

Lansarea proiectului „Gestionarea eficace a fondurilor externe nerambursabile și monitorizarea contribuției acestora la dezvoltarea durabilă a României prin crearea unei culturi a sustenabilității și dezvoltarea

Citeste mai mult »