MAE declasifică peste 5.300 de dosare diplomatice din perioada 1990–1992
Guvernul României a adoptat, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, Hotărârea de Guvern privind declasificarea documentelor elaborate de MAE în perioada 1 ianuarie 1990 – 31 decembrie 1992.
Este vorba despre 5.376 de dosare diplomatice, păstrate în 768 de mape de arhivă, care ocupă aproximativ 100 de metri liniari de raft. Potrivit MAE, aceasta reprezintă cea mai amplă tranșă de documente diplomatice deschisă publicului după declasificarea arhivelor de dinainte de 1989.
Documentele acoperă una dintre cele mai importante perioade din istoria recentă a României, incluzând evenimente precum primele alegeri libere, mineriadele din iunie 1990, vizita Regelui Mihai din 1992, reunificarea Germaniei, destrămarea URSS și formarea Comunității Statelor Independente.
Printre dosarele declasificate se regăsesc documente cu titluri precum „Reacții în URSS față de Revoluția din 22 decembrie 1989”, „Reunificarea Germaniei (1990)” sau „Tratat de colaborare, bună vecinătate și amiciție cu URSS”.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că măsura reprezintă un pas important pentru transparență și pentru accesul societății la istoria recentă a României.







