Ministerul Culturii a premiat-o pe Malvina Cservenschi pentru promovarea moștenirii lui Constantin Brâncuși
Ministerul Culturii i-a acordat Malvinei Cservenschi, fondator și creator al Casei de bijuterii Malvensky, Diploma de Onoare instituită în cadrul Anului Brâncuși, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa la promovarea valorilor estetice ale operei marelui sculptor român într-un limbaj artistic contemporan.
Distincția i-a fost înmânată în cadrul unei întâlniri desfășurate la sediul Ministerului Culturii. Potrivit instituției, diploma reprezintă un gest de apreciere pentru creatorii și inițiativele care reușesc să transpună, în forme moderne și originale, spiritul și universul artistic al lui Constantin Brâncuși, demonstrând că opera acestuia continuă să inspire noi generații.
Cu această ocazie, ministrul Culturii, Demeter András István, a declarat: „Este o bucurie să putem recunoaște și să încurajăm acei oameni care duc mai departe această moștenire prin propriul lor talent și sensibilitate. Cultura rămâne vie atunci când inspirația se transformă în creație.”
Ministerul Culturii a felicitat-o pe Malvina Cservenschi pentru creativitatea și eleganța cu care a reinterpretat universul brâncușian și a subliniat că prin creațiile sale contribuie la păstrarea vie a uneia dintre cele mai importante moșteniri culturale ale României, oferind publicului o nouă perspectivă asupra operei lui Constantin Brâncuși.






