Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Ministerul Educației: Reluarea programelor de licență cu dublă specializare în anul universitar 2025-2026

Ministerul Educației: Reluarea programelor de licență cu dublă specializare în anul universitar 2025-2026

Anul universitar 2025-2026 marchează reluarea studiilor în programele de licență cu dublă specializare, atât în specialitate, cât și didactică, după mai mulți ani de întrerupere. Prima generație de studenți a fost admisă în sesiunile acestui an, au precizat reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării.

Ministrul Daniel David a subliniat că aceste programe vor spori șansele absolvenților de integrare pe piața muncii și în învățământul preuniversitar, printr-o pregătire mai complexă și mai adaptată cerințelor actuale. „Startul a fost mai mult decât încurajator, iar interesul din partea studenților a fost semnificativ”, a declarat ministrul.

ARACIS va continua să sprijine instituțiile de învățământ superior în implementarea programelor cu dublă specializare și a altor forme flexibile de pregătire universitară, asigurând o abordare coerentă bazată pe calitatea educației și pe nevoile pieței muncii.

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare

ECONOMIE
Ziarul News - cotidian national

Ministerul Finanțelor: acțiuni pentru combaterea publicității înșelătoare și menținerea unei piețe concurențiale loiale

Ministerul Finanțelor: acțiuni pentru combaterea publicității înșelătoare și menținerea unei piețe concurențiale loiale   Raportul anual privind implementarea legislației cu impact relevant în menținerea unei piețe concurențiale loiale prezintă principalele rezultate ale acțiunilor desfășurate în 2025: 14.000 de firme  verificate în 12 luni Ministerul Finanțelor a derulat, în 2025, acțiuni de amploare,

Citeste mai mult »