Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a semnat Declarația privind rolul culturii în timpul crizei COVID-19, alături de alți 25 de miniștri din Uniunea Europeană

Semnarea Declarației privind rolul culturii în timpul crizei COVID-19

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a semnat Declarația privind rolul culturii în timpul crizei COVID-19, alături de alți 25 de miniștri din Uniunea Europeană.

Acest document programatic reprezintă un prim rezultat concret al reuniunii informale a miniștrilor culturii din 8 aprilie 2020, organizate în sistem de videoconferință de către Președinția croată a Consiliului Uniunii Europene. Cu ocazia reuniunii au fost examinate consecințele pandemiei COVID-19 asupra sectoarelor culturale și creative, în vederea adoptării unor măsuri de atenuare a efectelor negative ale crizei. La conferința video au participat 26 de miniștri ai culturii și trei comisari (Věra Jourová, Mariya Gabriel și Thierry Breton).  

,,Eforturile pe care le-am susținut, pe plan național, pentru diminuarea efectelor negative cauzate de criza COVID-19 asupra sectoarelor culturale și creative sunt dublate de o asumare din partea fiecărui stat membru al Uniunii Europene. Este necesară continuarea demersurilor pentru a  sprijini revenirea cât mai rapidă a acestor industrii. Declarația reafirmă solidaritatea față de artiști, jurnaliști și față de toți cetățenii Uniunii Europene, pentru care formele de exprimare culturală sunt o necesitate în viața de zi cu zi’’, a menționat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

Declarația Miniștrilor Culturii din statele membre UE salută atât măsurile adoptate la nivel național, cât și pe cele ale Comisiei Europene, definind, totodată, pași de acțiune pentru viitor.

Textul accentuează relevanța inițiativelor de susținere a sectoarelor culturale și creative, inclusiv a celor din domeniul audiovizual și mass-media, care vin în sprijinul întreprinderilor și al persoanelor afectate de criză, protejând în egală măsură bunăstarea cetățenilor europeni, prin facilitarea accesului acestora la conținut cultural online.  

Totodată, declarația accentuează importanța culturii ca resursă-cheie în perioada de recuperare de după criză. Un rol vital în această perioadă îl deține mass-media, în contextul în care raportarea, credibilitatea și dedicarea jurnaliștilor reprezintă adevărate valori în combaterea dezinformării și a știrilor false, mai necesare acum decât oricând.

Nu în ultimul rând, au fost conturate următoarele demersuri de coordonare europeană:

  • Elaborarea unor evaluări periodice pentru a acționa în mod corespunzător;
  • Propunerea de soluții pentru ca eforturile la nivel UE, într-o perspectivă multianuală, să completeze măsurile naționale actuale, cu o atenție specială la flexibilitatea și inițiativele digitale din cadrul programului Europa Creativă;
  • Garantarea faptului că ajutorul oferit prin programele și fondurile UE va susține sectoarele culturale și creative și va contribui la redresarea acestora.

Statele membre UE reafirmă angajamentul pentru măsuri politice decisive suplimentare, care sprijină sectoarele culturale și creative, în perioadele de criză și nu numai. 

Miniștrii vor continua dezbaterea la următoarea reuniune informală, planificată de Președinția croată a Consiliului UE în 19 mai 2020.  

Link către declarație:

https://www.min-kulture.hr/userdocsimages/T%20H%20U%20M%20BO%20V%20I/Novi%20direktorij/dec/The%20Declaration%20of%2026%20Ministers%20of%20Culture%20-%20COVID-19%20CCS%202020.pdf 

Editor News National

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare

EDUCATIE
Manea Florina

Ziarul News: Un spectacol magistral pentru susținerea tinerilor artiști la început de drum, la cea de-a XVII-a ediție a Concertului Regal Caritabil

 Un spectacol magistral pentru susținerea tinerilor artiști la început de drum, la cea de-a XVII-a ediție a Concertului Regal Caritabil Baritonul Mihai Damian și soprana Georgiana Dumitru au impresionat publicul Ateneului Român, acompaniați de Camerata Regală, sub

Citeste mai mult »