New Advanced Smart Prisma Med by Schneider Electric – solutia de tablouri pentru infrastructura electrica sigura in domeniul medical
Schneider Electric prezinta New Advanced Smart Prisma Med – solutia inovatoare pentru tablourile IT din sistemul medical, cu un cumul de performante tehnice si capacitati care asigura reducerea riscurilor de natura electrica. Acest produs este conceput pentru a revolutiona unitatile de asistenta medicala, oferind niveluri noi de siguranta, eficienta si fiabilitate.
New Advanced Smart Prisma Med este o solutie complexa, care abordeaza provocarile specifice cu care se confrunta organizatiile medicale in prezent. Cu tehnologie avansata si caracteristici inteligente, aceasta permite institutiilor medicale sa isi optimizeze operatiunile, sa imbunatateasca ingrijirea pacientilor si sa obtina un nivel mai mare de sustenabilitate.
Schneider Electric a dezvoltat aceasta solutie pentru tablourile electrice aferente amplasamentelor medicale grupa 2: sali de operatie si saloane de terapie intensiva, cu scopul cresterii sigurantei si a reducerii riscurilor de natura electrica.
Caracteristici cheie si beneficii ale New Advanced Smart Prisma Med:
- Conectivitate imbunatatita: New Advanced Smart Prisma Med se integreaza perfect in infrastructura electrica spitaliceasca, permitand accesul la date in timp real si comunicarea eficienta. Aceasta conexiune ii ajuta pe profesionistii din domeniul sanatatii sa ia decizii informate si sa sporeasca eficienta operationala generala.
- Aplicabilitate extinsa: Solutia poate fi instalata cu usurinta in orice tip de spital, vechi sau nou, asigurand aducerea infrastructurii electrice din aceste spatii la conformitate cu legislatia in vigoare.
- Monitorizare si management inteligent: Folosind senzori si interfete de comunicatie de ultima generatie, New Advanced Smart Prisma Med ofera capabilitati de monitorizare si intretinere predictiva in timp real. Analizeaza continuu rezistenta de izolatie, temperatura si toti parametri de calitate ai aerului din incinta tabloului, alerteaza personalul medical despre probleme potentiale de natura electrica si ofera informatii utile pentru a creste siguranta in functionare si a reduce timpul de nefunctionare.
- Eficienta operationala si sustenabilitate: Solutia este conceputa pentru a creste eficienta operationala a personalului de intretinere; aparatajul care o compune respecta intru totul cerintele de sustenabilitate, fiind realizate din materiale care respecta reglementarile stricte de mediu. Acest fapt permite institutiilor medicale, sa-si optimizeze costurile operationale si sa creasca durata de functionare optima a instalatiilor electrice cat mai mult timp.
- Cresterea sigurantei pacientilor si personalului medical: Este, poate, cel mai important beneficiu al solutiei. Prin includerea in tablou a Heat Tag – senzor de temperatura si de analiza a calitatii aerului – se reduce riscul de incendiu si/ sau de nefunctionalitate a tablourilor electrice prin monitorizarea atmosferei in interiorul tabloului, cu declansarea unor alarme setate, in cazul in care sunt depasite anumite praguri prestabilite, referitoare la temperatura si calitatea aerului.
- Semnalizarea digitala intuitiva a defectelor de natura electrica, permite alertarea personalului nespecializat si ofera informatii pretioase despre ceea ce este de facut in cazul diferitelor tipuri de defecte – aceasta modalitate inlocuieste semnalele clasice sub forma unor leduri luminoase, a caror semnificatie se uita cu usurinta.
In plus, reducerea riscurilor de defectare este sustinuta de utilizarea unor game de aparataj cu fiabilitate dovedita in timp si a TransferPacT (Automatic Transfer Switch) – gama lansata recent – cu beneficii in ceea ce priveste cresterea continuitatii in serviciu si a disponibilitatii spatiilor.
„Siguranta pacientior si a personalului medical in spitale constituie o preocupare continua a tuturor celor care sunt implicati in proiectarea, constructia si operarea acestor cladiri, in care activitatea este fundamental sustinuta de fiabilitatea si de corecta functionare a instalatiilor. Defectele de natura electrica, intreruperile neplanificate in alimentarea cu energie electrica, incendiile, socurile electrice, toate acestea reprezinta riscuri reale care pun la grea incercare desfasurarea activitatii in spitale”, spune Mihaela Gusa, Healthcare Segment Manager. „New Advanced Smart Prisma Med este solutia conceputa pentru a le reduce pana la eliminare, ajutand astfel profesionistii din domeniu sa se concentreze asupra calitatii actului medical, fara grija functionarii echipamentelor de care acesta depinde.”
Pana in prezent, Schneider Electric Romania a implementat deja solutia New Advanced Smart Prisma Med la Sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Marie Sklodowska Curie, Spitalul Judetean Oradea, Spitalul Judetean Tulcea si Spitalul Judetean Slobozia. Tablotierii care au asamblat deja aceasta solutie sunt Electroalfa Botosani, Proenerg Oradea si Total Electric.
Despre Schneider Electric
Schneider Electric Romania este subsidiara locala a companiei Schneider Electric, una dintre cele mai performante si mai longevive organizatii, cu 25 de ani de activitate in Romania. Cu un portofoliu de clienti din cele mai diverse domenii economice – de la industria grea la retail, de la constructii la IT- compania furnizeaza in prezent in Romania produse si servicii pe patru piete, toate mari consumatoare de energie electrica si cu obiective de eficientizare a consumului: piata de cladiri comerciale si rezidentiale, piata de industrie, cea de infrastructura si piata de retele si centre de date. Conform datelor globale, aceste patru piete acopera 70% din consumul energetic mondial, iar Schneider Electric furnizeaza pentru toate solutii si sisteme de automatizare si optimizare a consumului.
Avand 300 de angajati care urmeaza cariere locale si internationale, Schneider Electric Romania coordoneaza in prezent un grup de tari care include Armenia si Republica Moldova. Prin intermediul Bucharest Hub, organizatia locala asigura asistenta specializata in 16 limbi pentru clientii Schneider Electric din 25 de tari.







