Oamenii HOSPICE: Cristina, asistenta medicală care aduce alinare
Făcuse stagiul de practică la HOSPICE, iar atunci când s-a angajat la fundație, când a intrat pe unitatea cu paturi, a dat de salonul în care fusese internată chiar mama ei. Apucase să viziteze salonul de prea puține ori în calitate de aparținător. Din păcate, mama Cristinei, asistent medical în cadrul policlinicii, a murit de cancer. Fusese adusă în ultimul stadiu, când iminența ultimei suflări era tăioasă.
Simte că munca ei e o misiune. Misiunea de a ajuta, dar și un fel de a fi aproape și acum față de mama ei. În felul în care îi ajută pe pacienți, total, cu multă căldură, pune doza de grijă pe care i-ar fi plăcut ca toate cadrele medicale să o fi pus atunci când mama ei a fost internată în diverse unități spitalicești.
Pleci cu firimituri de povești
Cristina, omul cu ochi mari, parcă făcuți special să încapă în ei toată expresivitatea emoțiilor, se joacă pe parcursul discuției cu brățara de la mână. „Dacă nu am brățara la mână, simt că îmi lipsește ceva. Am primit-o de la una dintre paciente, e adusă de la o mănăstire. Înseamnă atât de mult pentru mine! Simt că e mai mult decât un accesoriu, e un simbol al faptului că am mișcat ceva, că am făcut un bine”, spune ea.
Lacrimile i-au curs de multe ori pe parcursul discuției, mai ales când își amintește povești marcante ale pacienților sau felul în care au răscolit-o acestea. Nu poate uita cum la un moment dat, după o ședință de drenaj, s-a așezat în fața unei paciente pentru a o ajuta să se încalțe. „M-am pus în genunchi să o ajut și am plâns, am plâns în fața ei. Mi-am amintit că asta făceam des pentru mama. Înghenuncheam ca să o încalț”. Și așa cu firimituri, cum spune ea, cu firimituri de povești pleacă spre casă. Le are în suflet. Când dă curs poveștilor, îți dai seama că nu are doar firimituri, le poartă întregi. Cu amănunte și emoție.
„Aveți tensiunea cam mare. Aveți grijă!”
Am stat la discuții cu Cristina după ce le-a consultat pe doamnele de la Centru de Zi, am auzit-o cum se preocupa atunci când tensiunea sau pulsul nu erau în grafic, cum le recomanda măsuri de luat urgent. Ca să le relaxeze și să facă momentul mai plăcut, a deschis subiectul căsătoriilor și le asculta, mulțumită că le-a dat temă ofertantă și frumoasă pentru dezbatere. Îmi spun de multe ori că apreciază, fie și când le iau tensiunea, că sunt blândă. Unele au mâinile umflate, bandajate. Îmi spun: am simțit ce ai făcut ca pe o mângâiere. Și asta îmi doresc să ofer: mângâieri, alinare”.
Oamenii HOSPICE îmblânzesc timpul celor cu dureri. Tu poți să oferi pacienților timp. Trimite SMS cu textul TIMP la 8864.
