Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Participarea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea grupului G7+ pentru susținerea infrastructurii energetice a Ucrainei

Participarea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea grupului G7+ pentru susținerea infrastructurii energetice a Ucrainei

 

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a participat marți, 21 noiembrie 2023, la reuniunea G7+ pe tema susținerii infrastructurii energetice a Ucrainei, în formatul miniștrilor afacerilor externe, la invitația secretarului de stat al SUA, Antony Blinken.

Reuniunea s-a desfășurat în format videoconferință, cu participarea ministrului ucrainean de externe, Dmitro Kuleba. În cadrul intervenției sale, oficialul ucrainean a informat statele participante asupra evoluțiilor recente din Ucraina, asupra situației infrastructurii energetice afectată de atacurile ruse, precum și cu privire la prioritățile în materie de asistență necesară din partea comunității internaționale.

În intervenția sa, șeful diplomației române a subliniat importanța sprijinului internațional constant pentru Ucraina, apreciind, totodată, rolul SUA în mobilizarea statelor partenere în eforturile de susținere a sectorului energetic al Ucrainei.

Ministrul Luminița Odobescu a menționat, de asemenea, asistența multidimensională oferită de România statului vecin, cu accent pe sprijinul de urgență acordat în domeniul energetic și participarea la Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică (ENTSO-E), în cadrul căreia țara noastră lucrează să îmbunătățească conexiunea Ucrainei și a Republicii Moldova la infrastructura energetică europeană.

Ministrul român a evidențiat necesitatea ca discuțiile despre reziliența energetică, inclusiv securitatea aprovizionării cu energie, să țină cont de impactul actualei situații de securitate asupra Republicii Moldova, în cazul căreia este necesar sprijinul pentru diversificarea mix-ului energetic și al rutelor de transport, respectiv, pentru eforturile de creștere a eficienței și a capacităților interne de producție.

Formatul G7+ dedicat infrastructurii energetice a Ucrainei a fost lansat în noiembrie 2022, la București. La cea de a 4-a ediție în acest format organizată la 21 noiembrie 2023 au luat parte miniștrii afacerilor externe și alți înalți reprezentanți din statele G7+, respectiv SUA, Japonia, Canada, Franța, Germania, Italia, Regatul Unit, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Bulgaria, Suedia și Norvegia, alături de reprezentanți ai unor structuri regionale și internaționale relevante precum Uniunea Europeană, Comunitatea Energetică Europeană, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Sursa informatii: MAE

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare