Participarea premierului Ilie Bolojan la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului convocată pentru dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură
Discursul premierului Ilie Bolojan susținut în cadrul ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului convocată pentru dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură
Domnule Președinte,
Doamnă Vice-președintă,
Stimați membri ai Parlamentului,
Doamnelor și domnilor,
Am preluat mandatul în urmă cu șase luni, într-un moment dificil pentru țara noastră. Am anunțat atunci trei direcții principale pentru ceea ce urma să facă Guvernul: ordine în finanțe, bună guvernare și respect pentru cetățeni. Acestea rămân valabile și pentru anul care urmează.
Chiar dacă mai avem multe lucruri de dus la bun sfârșit, cred că pașii făcuți în acest an, pași care au fost și cei mai grei, au pus țara noastră pe calea cea bună.
Când am preluat guvernarea, România era pe cale să piardă încrederea piețelor financiare. Asta ar fi însemnat fuga investițiilor, dobânzi foarte mari, intrarea în incapacitatea de a ne mai împrumuta și, în cele din urmă, complicații sociale foarte mari.
Am evitat acest scenariu prin câteva măsuri care au început să reechilibreze economia și să stopeze adâncirea deficitului. Aceste măsuri au presupus sacrificii din partea românilor, cărora le mulțumesc din nou pe această cale.
Primele rezultate au început să apară. Agențiile de rating au menținut România în rândul țărilor recomandate pentru investiții. Pentru primele 10 luni ale anului avem deja o reducere a deficitului față de aceeași perioadă a anului anterior. De asemenea, veniturile încasate la buget au crescut cu peste 12% față de aceeași perioadă a anului precedent, și prin îmbunătățirea colectării.
Pentru prima dată, în acest an, în octombrie, România s-a împrumutat la dobânzi sub cele din ultimul an, dovadă că revine încrederea investitorilor. De asemenea, ne-am scăzut cheltuielile de personal din sectorul public față de luna din anul din anul anterior.
Pentru că am început să facem ordine în finanțe, anul viitor nu vor mai exista creșteri de taxe și impozite. Ne vom concentra pe încasarea corectă a acestora, prin combaterea evaziunii fiscale, pe atragerea fondurilor europene pentru continuarea investițiilor și pe reașezarea economiei pe baze mai sănătoase.
Acestea nu sunt doar povești. Sunt semne bune pentru România pe termen scurt și noi perspective de dezvoltare pe termen mediu, care vor avea un efect pozitiv asupra fiecărui român.
Doamnelor și domnilor,
Am intrat deja într-o rutină a acestor moțiuni de cenzură care urmează toate același tipar: bifează un exercițiu politic.
În locul discuțiilor pe soluții, semnatarii moțiunii livrează doar haos și scandal.
În continuare nu înțeleg ce alternativă propun semnatarii moțiunii. Ar fi trebuit să lăsăm România să ajungă în criză? Ar fi trebuit să continuăm cu cheltuielile și să adâncim deficitul? Ar trebui să nu investim în apărare și să lăsăm România vulnerabilă?
Moțiunea arată faptul că semnatarii nu înțeleg contextul economic, social și geopolitic în care ne aflăm. Sau se fac că nu înțeleg. Ni se spune că reducem deficitul, dar să nu tăiem cheltuielile.
Semnatarii moțiunii pretind că susțin România și pe români, dar de fapt se folosesc de greutățile și suferințele oamenilor pentru a câștiga capital politic.
Acesta este un lucru foarte simplu, dar este mai greu să-ți asumi responsabilități și să iei decizii dificile. Am un mesaj direct pentru semnatarii moțiunii: V-ați opus la fiecare proiect de restructurare pe care l-am propus în fața Parlamentului. V-ați opus măsurilor propuse pentru a avea un sistem de sănătate mai bun. V-ați opus măsurilor care să facă ordine în finanțele țării și să echilibreze bugetul. V-ați opus măsurilor de reformă fiscală prin care scoatem la iveală firmele-fantomă și asigurăm plata corectă a impozitelor de către firmele străine în România. V-ați opus autorizării armatei române de a doborî dronele rusești care ajung în spațiul nostru aerian.
Puteți să criticați guvernul cât doriți, este dreptul opoziției s-o facă. Dar mi se pare cu adevărat periculoasă maniera în care vă raportați la apărarea țării noastre. Prima noastră datorie este siguranța românilor.
Ideea că avem de ales între apărare, pe de-o parte, și sănătate și educație, pe de alta, este una populistă. Un stat puternic are nevoie și de o apărare pe măsură și de sisteme publice funcționale. Investiția în industria noastră de apărare va genera locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii și oportunități pentru România.
În final, câteva considerații despre titlul acestei moțiuni, un titlu care încearcă să pună etichete nemeritate, un titlu pe care semnatarii îl folosesc pentru a dezbina o întreagă națiune.
„România nu este de vânzare” se numește această moțiune de cenzură împotriva unui guvern care a crescut redevențele pentru petrolul și gazele extrase din subsolul României, care a scos din sarcina statului și a pus în sarcina companiei să plătească costurile de mediu, costuri de peste jumătate de miliard de euro. Da, asta înseamnă să nu vinzi țara, ci să obții ceea ce i se cuvine. Iar mingile și spectacolul își au locul lor, dar pe stadioane! În Parlament, cred că este nevoie de responsabilitate, de seriozitate și de discuții corecte pentru ceea ce are nevoie țara noastră.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
România are nevoie astăzi de responsabilitate și are nevoie să continue să meargă pe drumul corect. Țara noastră nu își poate permite o criză economică și nici una politică. Oamenii așteaptă de la noi maturitate și onestitate.
Prin urmare, singura decizie rațională este respingerea acestei moțiuni de cenzură.
Vă mulțumesc !
Intervenția premierului Ilie Bolojan la finalul ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului convocată pentru dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură
Ilie Bolojan: Domnilor parlamentari, n-aș fi luat cuvântul dacă, printr-o intervenție anterioară, nu mi-aș fi adus aminte de o replică în Parlamentul Antebelic al României, care cumva se potrivește cu luările de cuvânt de mai înainte. Unui vorbitor, de altfel bun, care din vorbe a schimbat în totalitate o prezentare, un alt vorbitor, Petre Carp, i-a dat o replică bună: la fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter. Și puteți să aveți cunoștințe economice, dar, cum să vă spun, asta nu scuză tupeul și combinația de minciuni, în așa fel încât lucruri care sunt făcute corect să fie prezentate total fals.
Și vă asigur, doamnelor și domnilor parlamentari, că nu voi minți cetățenii români; cât timp sunt în această funcție, din respect pentru acești oameni, le voi spune adevărul. Vă asigur că acest guvern va face ceea ce trebuie pentru țara noastră, că într-adevăr ne vom lupta pentru țară în fiecare zi, așa cum facem în orice fel de negocieri.
Și am deplina convingere că ceea ce am decis în ceea ce privește resursele noastre, am făcut în mod corect și cinstit pentru țara noastră. Acesta este adevărul!







