Participarea secretarului de stat Janina Sitaru la Colocviul Internațional „Dimitrie Cantemir’s Modernity: Outreach and Cultural Diplomacy”
Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru a participat joi, 26 octombrie 2023, la sesiunea de închidere a Colocviului Internațional cu tema „Dimitrie Cantemir’s Modernity: Outreach and Cultural Diplomacy”, organizat la Iași de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
Manifestarea a făcut parte din proiectul multidimensional pe care MAE l-a dedicat împlinirii, în acest an, a 350 de ani de la nașterea, respectiv 300 de ani de la moartea domnitorului și cărturarului Dimitrie Cantemir, personalitate de marcă a culturii române și europene.
Secretarul de stat a menționat importanța pe care MAE o acordă aducerii în atenție a personalităților diplomației, istoriei și culturii române, prin asumarea promovării acelor valori comune patrimoniului civilizației umane.
Obiectivul principal al colocviului a constat în crearea unei platforme pentru dezbaterea de idei și pentru inserarea în circuitul academic a elementelor de noutate în cercetarea și analiza operei lui Dimitrie Cantemir. Colocviul a inclus o serie de sesiuni tematice cu participarea unor reputați specialiști din România, Turcia, Franța și Belgia, în prezența unor membri ai corpului diplomatic, a reprezentanților autorităților și instituțiilor locale și a mediului universitar din Iași.
Sursa informatii: Ministerul Afacerilor Externe








