Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

PESTE 300 DE STAȚII DE ÎNCĂRCAT, INDISPONIBILIZATE DE POLIȚIȘTI

PESTE 300 DE STAȚII DE ÎNCĂRCAT, INDISPONIBILIZATE DE POLIȚIȘTI

           Polițiștii din Olt au indisponibilizat 336 de stații de încărcare, în valoare de peste 200.000 de lei, despre care există suspiciunea că ar fi contrafăcute.

La data de 10 iunie a.c.,  polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai Serviciului Rutier Olt au acționat în municipiul Slatina pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite din domeniul transportului de marfă.

Astfel, polițiștii au depistat un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Constanta, care transporta, cu un autoturism, 336 de stații de încărcat, fără a prezente documente de proveniență a acestora.

În urma primelor verificări, au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea mărcii acestor stații de încărcare, motiv pentru care polițiștii au indisponibilizat marfa, în vederea continuării cercetărilor.

Valoare celor 336 de stații de încărcat este de aproximativ 212.000 de lei, urmând să fie stabilit și prejudiciul cauzat titularilor mărcii respective.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de  Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, întrucât persoana ar fi pus în circulație un produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, creând un prejudiciu titularului mărcii înregistrate.

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare

CULTURA
Manea Florina

Ziarul News: Un spectacol magistral pentru susținerea tinerilor artiști la început de drum, la cea de-a XVII-a ediție a Concertului Regal Caritabil

 Un spectacol magistral pentru susținerea tinerilor artiști la început de drum, la cea de-a XVII-a ediție a Concertului Regal Caritabil Baritonul Mihai Damian și soprana Georgiana Dumitru au impresionat publicul Ateneului Român, acompaniați de Camerata Regală, sub

Citeste mai mult »