Prezidarea de către secretarul de stat Janina Sitaru a reuniunii Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar
Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru a prezidat luni, 12 iunie 2023, cea de-a treia reuniune a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar (CNDIU), desfășurată sub egida Președinției Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a acestui for.
Cu această ocazie, secretarul de stat Janina Sitaru, care îndeplinește, în perioada 2022-2023, funcția de președinte al Comisiei din partea Ministerului Afacerilor Externe, a prezentat ultimele evoluții relevante în domeniu. În acest sens, a amintit intrarea în vigoare a Ordinului comun privind aprobarea Regulamentului de funcționare a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar, care înlocuiește regulamentul anterior ce a stat la baza funcționării Comisiei, și a semnalat adoptarea Convenției privind cooperarea internațională în anchetarea și urmărirea penală a crimei de genocid, a crimelor împotriva umanității, a crimelor de război și altor infracțiuni internaționale, în cadrul unei conferințe diplomatice desfășurate la Ljubljana (15-26 mai 2023), la care România a participat, de asemenea, în calitate de stat susținător al inițiativei. Totodată, a menționat reprezentarea CNDIU, prin experți ai MAE, la conferința regională a comisiilor internaționale de drept internațional umanitar, organizată la Viena, în perioada 13-14 martie 2023.
Reuniunea a prilejuit, în egală măsură, un schimb de opinii privind actualizarea Strategiei Naționale privind dreptul internațional umanitar și promovarea proiectului de Memorandum referitor la aprobarea exprimării susținerii României pentru Documentul Montreux privind obligațiile juridice internaționale relevante și bunele practici pentru state în legătură cu operațiunile societăților militare și de securitate private care acționează în timpul conflictelor armate.
Informații suplimentare:
Comisia Națională de Drept International Umanitar este un organ consultativ al Guvernului, înființat prin Hotărârea de Guvern nr. 420 din 29 martie 2006 și reunește reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, Ministerului Culturii și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Președinția Comisiei este asigurată, prin rotație, pe bază anuală, de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației, la nivel de secretar de stat.
Printre atribuțiile CNDIU menționăm: examinarea măsurilor necesare la nivel național în vederea aplicării și prevenirii încălcării normelor de drept internațional umanitar cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte; urmărirea transpunerii în legislația internă a normelor de drept internațional umanitar; emiterea de avize consultative cu privire la proiecte de acte normative relevante; recomandarea ratificării instrumentelor juridice internaționale din acest domeniu; promovarea activităților de diseminare a informațiilor privind dreptul internațional umanitar; colaborarea cu comisiile naționale din alte state și cu instituțiile internaționale de profil.
Comisia a elaborat, cu sprijinul tuturor membrilor săi, primul raport voluntar privind stadiul implementării de către Romania a obligațiilor din sfera dreptului internațional umanitar și adoptarea acestuia, la 18 iunie 2021, de către Guvernul României.
Documentul redă o imagine de ansamblu a cadrului normativ relevant și a sistemului intern de asigurare a respectării acestuia, având ca pilon central Comisia Națională de Drept Internațional Umanitar. Textul raportului este disponibil la adresa https://www.mae.ro/node/56285







