Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Prima de carieră didactică și profesională va fi acordată anual în luna octombrie, conform noii legi promulgate de președintele Iohannis

Prima de carieră didactică și profesională va fi acordată anual în luna octombrie, conform noii legi promulgate de președintele Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care aprobă Ordonanța de Urgență nr. 87/2023, ce prevede acordarea primei de carieră didactică și profesională pentru personalul din învățământul preuniversitar și universitar de stat, începând cu luna octombrie a fiecărui an.

Legea stabilește că prima va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor și se va acorda anual, până în anul școlar/universitar 2026-2027. Această măsură este susținută prin fonduri externe nerambursabile din Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Personalul administrativ din învățământ va beneficia de o primă de 500 de lei pe an, pe suport electronic.

Listele beneficiarilor vor fi elaborate anual de către inspectoratele școlare și universități, până la data de 20 septembrie.

Ziarul News

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare