Primirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a ambasadorului agreat al Republicii Azerbaidjan în România, Gudsi Osmanov, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare
Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu l-a primit vineri, 19 ianuarie 2024, pe ambasadorul agreat al Republicii Azerbaidjan în România, Gudsi Dursun Oglu Osmanov, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.
În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte prioritare privind aprofundarea Parteneriatului strategic dintre România și Azerbaidjan, cu accent pe intensificarea dialogului politic și pe dezvoltarea cooperării sectoriale în domenii strategice precum energia, transporturile, educația, comerțul și investițiile. A fost totodată analizat stadiul proiectelor bilaterale aflate pe agendă, în perspectiva accelerării implementării acestora în 2024.
Ministrul Luminița Odobescu a salutat relațiile excelente dintre cele două state și a reconfirmat angajamentul României pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic bilateral. De asemenea, a subliniat sprijinul României pentru consolidarea continuă, în spirit constructiv și orientat spre viitor, a relației dintre Uniunea Europeană și Azerbaidjan. Totodată, a punctat interesul statului român pentru asigurarea prosperității, dezvoltării și a unui mediu de securitate stabil în regiunea Caucazului de Sud.
La rândul său, ambasadorul agreat Gudsi Osmanov a împărtăşit evaluările părţii române privind stadiul excelent al dialogului româno-azer, evidențiind priorităţile strategice reciproc avantajoase.
Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a transmis succes ambasadorului azer în ducerea la îndeplinire a mandatului său în România și l-a asigurat de sprijinul autorităților române în acest sens.







