Primirea de către secretarul de stat Clara Staicu a ambasadorului Republicii Cehe în România, Halka Kaiserová, în vizită de rămas-bun
Secretarul de stat pentru afaceri europene Clara Staicu a primit joi, 25 iulie 2024, pe Halka Kaiserová, ambasadorul Republicii Cehe la București, în vizită de rămas-bun cu ocazia încheierii mandatului în România.
Demnitarul român a subliniat nivelul foarte bun al relațiilor bilaterale, reflectat de ritmul dinamic al contactelor politice și fundamentat pe legătura tradițională de prietenie și solidaritate dintre cele două state, pe coordonarea strânsă la nivelul UE și NATO, precum și pe similitudinea obiectivelor de politică externă și de securitate.
Secretarul de stat Clara Staicu a evidențiat valoarea și substanța aduse în dinamica relației bilaterale atât de către minoritatea cehă din România, cât și de comunitatea românească din Republica Cehă, prin aprofundarea legăturilor interumane speciale, cu rădăcini istorice solide.
Oficialul român a punctat, totodată, interesul României pentru consolidarea cooperării economice și sectoriale în domenii precum energia, agricultura şi industria alimentară, transporturi și turism. De asemenea, secretarul de stat Clara Staicu a menționat importanța în cadrul dialogului politico-diplomatic a Memorandumului de Înțelegere între Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe privind Consultările Politice, semnat la 26 septembrie 2023, la București.
Referitor la agenda de securitate, cei doi interlocutori au trecut în revistă sprijinul acordat Ucrainei de către România și Republica Cehă, în contextul războiului de agresiune al Rusiei. Totodată, demnitarul român a subliniat importanța menținerii angajamentului ferm de sprijin acordat atât statului ucrainean, cât și Republicii Moldova, inclusiv în domenii precum întărirea democrației, combaterea atacurilor hibride și a dezinformării.
La finalul întrevederii, secretarul de stat Clara Staicu a adresat mulțumiri ambasadorului Halka Kaiserová pentru activitatea sa în România și i-a transmis succes în cariera viitoare.







