Primirea de către secretarul de stat Daniela Gîtman a ambasadorului agreat al Republicii Elene în România, Evangelia Grammatika, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare
Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman l-a primit miercuri, 10 ianuarie 2024, pe ambasadorul agreat al Republicii Elene în România, Evangelia Grammatika, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.
Întrevederea a oferit prilejul unei evaluări a stadiului relațiilor româno-elene care se află la un nivel excelent, context în care secretarul de stat român a reconfirmat interesul țării noastre de impulsionare a dialogului politico-diplomatic și a agendei de cooperare în plan economico-sectorial. În acest sens, a evidențiat relevanța continuării implementării liniilor de acțiune agreate în Declarația comună pentru consolidarea cooperării politice, economice și sectoriale dintre România și Republica Elenă, semnată la nivel de Prim-miniștri, la București, la 23 februarie 2022, aspect în măsură să susțină, de o manieră consecventă, o dinamică consolidată a relațiilor bilaterale în ansamblu.
Cele două părți au avut, de asemenea, un schimb de opinii privind provocările actuale de securitate și prioritățile de cooperare în plan regional, partea română subliniind necesitatea continuării sprijinului multidimensional pentru Ucraina, precum și pentru Republica Moldova.
Oficialul român a asigurat ambasadorul elen de întreg sprijinul în derularea activității și i-a transmis succes în îndeplinirea mandatului în România.
Sursa informatii: MAE








