Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Profesor Doctor DUMITRU CONSTANTIN DULCAN, invitat de onoare la a V-a ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”

„Legea fundamentală a Universului este legea binelui”
Profesor Doctor DUMITRU CONSTANTIN DULCAN, invitat de onoare la a V-a ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”

Asociația “Institutul pentru Îmbătrânire Activă” (Președintă Alexandra DOBRE) organizează luni 5 decembrie 2022 o nouă întâlnire de suflet care îl va avea ca invitat de onoare pe celebrul Profesor Doctor DUMITRU CONSTANTIN DULCAN (84 ani), General de Brigadă (rtr), Medic Primar Neurologie, Psihiatru, Doctor în Medicină și Doctor în Științe Medicale, Șeful Catedrei de Neurologie la Spitalul Militar Central (1992 – 2005) și Șef al Catedrei de Neurologie şi Neuropsihosomatică din cadrul Universității „Titu Maiorescu” (2005 -2016).
Cea de-a V-a ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE” va avea loc la Sala LUCEAFĂRUL (strada Ion Ghica nr. 3), începând cu orele 11:00.
Evenimentul va fi moderat de jurnalista Mihaela Bîrzilă (Antena 3).

„SENIORI de COLECȚIE” este un proiect inițiat și organizat de Asociația Institutul pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații de tineri.
”Într-o lume a valorilor întoarse și uneori discutabile, a avea ocazia să-i întâlnești și să îi asculți pecei care au contribuit la promovarea imaginii României, mai ales cea postdecembristă, este un privilegiu! Prin acest proiect unic, putem schimba vieți, modifica percepții și influența destinele unei generații aflate la granița dintre valoare și non-valoare. Acest demers este deja o permanentă punte între generații, prin care tinerii și vârstnici au ocazia să cunoască îndeaproape și să dialogheze cu mari artiști și campioni, oameni de cultură, artă și știință, veterani de război – importante valori ale comunității locale și ale României, exemple demne de urmat pentru noi toți” – Alexandra DOBRE, Președinta Asociației “Institutul pentru Îmbătrânire Activă”.
În cadrul Galei “SENIORI de COLECŢIE” va avea loc şi o sesiune de autografe susținută de autorul extraodinarelor cărţi editate şi lansate la Editura ȘCOALA ARDELEANĂ, al cărei stand se va regăsi în holul Sălii LUCEAFĂRUL.


Menționăm faptul că, Prof. Dr. DUMITRU CONSTANTIN DULCAN este coordonatorul colecţiei ”Noua Spiritualitate” din cadrul Editurii Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca, unde a lansat volumele ”Mintea de dincolo. Sinteza şi semnificaţia experienţelor morţii clinice” (ediția a II-a, revăzută şi adăugită, 2015) și ”Creierul şi Mintea Universului” (2019). În 2015, editura i-a publicat volumul omagial ”Dumitru Constantin-Dulcan –Un promotor al Noii Spiritualităţi”, coordonat de Vasile George Dâncu, director, director, care va fi prezent la eveniment.



Primele două ediții ale acestei gale le-au avut ca invitate pe multipla campioană olimpică ELISABETA LIPĂ, Preşedinta Federaţiei Române de de Canotaj și a C.S. Dinamo simbol al sportului românesc, un model de conduită și profesionalism, o femeie cu o carieră impresionantă și o familie minunată şi pe marea Doamnă a Muzicii Ușoare românești, STELA ENACHE, a cărei viaţă şi carieră artistică sunt exemplare. La cea de-a treia ediţie invitat de onoare a fost Gen.Lt.(rtr) Dr.Ing. DUMITRU DORIN PRUNARIU, primul român și singurul care a zburat în spaţiul cosmic, iar la ediția anterioară marea actriţă de teatru și film MAIA MORGENSTERN, Manager al Teatrului Evreiesc de Stat.

Om de o imensă valoare morală, profesională și spirituală, națională și internațională, cu o remarcabilă activitate în domeniul neurologiei, psihiatriei și neurofiziologiei, Prof. Dr. DUMITRU CONSTANTIN DULCAN este autorul unor sute de monografii, tratate, lucrări şi cărţi de imensă valoare ştiinţifică și eseistică, lucrări de patrimoniu, veritabile călătorii prin fascinantele domenii ale Filosofiei, Medicinii, Ştiinţei și Universului.
Despre best-seller-ul anilor ’80, „Inteligenţa materiei“, o carte demnă de Premiul Nobel, domnia sa spunea: „Am dedus că eu nu am fost decât mâna care a scris. Destinul i-a fost hotărât de altă instanţă, situată dincolo de mine“.
Cartea a fost distinsă în 1992 cu Premiul pentru filozofie „Vasile Conta” al Academiei Române.
”A fost una dintre cele mai inspirate și subversive formule de a vorbi în plin comunism despre minunile făcute de Dumnezeu” – scria jurnalistul Marius Vasilescu. ”Este una dintre importantele contribuții ale cercetării românești, inclusiv de ordin militar, aflată la granița dintre știință și spiritualitate”.

Profesorul DUMITRU CONSTANTIN DULCAN s-a născut la 6 noiembrie 1938 în comuna Mârghia, județul Argeș și a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti din cadrul Institutului Medico Militar (1962). Are competenţe în explorări neurofiziologice si este Doctor în Stiinţe Medicale.
Este Doctor Honoris Causa al Universităţii din Piteşti și membru al unor prestigioase societati stiintifice nationale si internationale, precum Societatea Română de Neurologie, Societatea Română de Psihiatrie, Societatea Română de Neuropsihoendocrinologie, Societatea Română a Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi din străinătate, Liga Română pentru Sănătate Mentală, Academia Americană, Societatea Europeană de Neurologie și Organizaţia Internaţională de Cercetare a Creierului (IBRO), este autorul al patru invenții din domeniul medical brevetate de OSIM și deținător al multor premii și distincții știintifice și literare.
A participat la reuniuni științifice naționale și internaționale cu peste 300 de comunicări.
A elaborat ca autor unic sau coautor numeroase lucrări de specialitate și note de curs în domeniul Neurologiei, dedicându-se studierii domeniului conştiinţei, iar cărţile sale s-au vândut în sute de mii de exemplare. Amintim de volumele „Mintea de dincolo”, care abordează experiențele morții clinice, „Oglinda conștiinței” (2003), „În căutarea sensului pierdut” (2008), „Somnul rațiunii”, „Către noi înșine”,„Gândirea omului modern. Culmi și limite”.
”Privind retrospectiv, am acum convingerea că fiecare dintre noi venim pe lume cu un rost de împlinit, cu un sens precis în funcţionalitatea Universului” – spunea distinsul om de știință. ”Este motivul pentru care suntem dotaţi cu o anumită zestre nativă şi ne naştem în locul şi în condiţiile adecvate drumului pe care îl avem de străbătut în viaţă. Experienţa trăită de mine, cel puţin, mi-a sugerat existenţa permanentă a unei mâini invizibile care mi-a sancţionat fără menajamente erorile săvârşite, după cum mi-a oferit şi şansele de evoluţie spirituală şi profesională. (…) Am înţeles încă de timpuriu că tot ceea ce ni se oferă are un preţ, adesea greu plătit”.

Mai multe amănunte despre viața și cariera remarcabile ale Profesorului DUMITRU CONSTANTIN DULCAN veți putea afla cu ocazia Galei ”SENIORI DE COLECȚIE”.
Acest proiect va continua cu organizarea periodic a câte unei ediții, cu invitați de excepție și va culmina cu lansarea unui album ”de colecție” cu cele mai frumoase imagini surprinse la fiecare eveniment, dar și cu toate confesiunile, cu întrebările și răspunsurile interlocutorilor, cu mărturisirile, poveștile și povestirile fiecărui invitat special.
Vă așteptăm aşadar luni 5 decembrie 2022, ora 11.00, la Sala LUCEAFĂRUL, la ediția a V a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”
Vă rugăm să confirmaţi prezenţa, nominal, la:
• Email: imbatranire.activa@yahoo.com / oanageorgescu2017@gmail.com
• Telefon: 0742.862.314. / 0722.434.986.

SPONSORI GOLD: STORZ – Karl Storz Endoskope, VITALIS – Longevitate de calitate, CATENA – Farmacia Inimii
SPONSORI SILVER: AFFINITY – Life Care
SPONSORI BRONZE: GEMA EQUIPMENTS, Ziarul NEWS
Parteneri susținători: AUDIONOVA – Aparate Auditive, Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ, ALPHA MEDICA – Inovăm pentru sănătate,
Parteneri media: TVR, ROMÂNIA TV, AGERPRES, PROFI24 TV, ziarul PROFIT, ULTIMA ORĂ, AMOS NEWS, revista CARIERE, CLICK!, METROPOLA TV, ştiripesurse.ro, NAȚIONAL TV, GMR, NOVA Media, Ziarul de Investigații, PHOENIX MEDIA, SĂNĂTATEA TV

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare