Programul sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris: David Popovici își începe lupta pentru medalie la 21:40
Astăzi, la Jocurile Olimpice de la Paris, sportivii români vor avea o zi plină de competiții în diverse discipline, incluzând tenis de masă, tenis de câmp, natație și canotaj, sporturi în care România are mari șanse de a obține medalii.
Programul începe la ora 12:00, cu meciul de tenis de masă dintre Ovidiu Ionescu și croatul Andrej Gacina, care se va desfășura la Paris Arena. Tot la prânz, de la 12:20, echipa de canotaj formată din Nuțescu Leontin, Andrei Lungu, Florin Horodișteanu și Ioan Prundeanu va concura la patru rame împotriva echipele din Estonia, Germania, Elveția și Norvegia, primele două echipe având șansa de a accede în finala A.
Înotătorul Vlad Ștefan Stancu va încerca să se califice în finala de 800 metri masculin, începând cu ora 12:30, în timp ce echipa de patru rame feminină formată din Ioana Moroșanu, Emanuele Ciotau, Alexandra Ungureanu și Patricia Cireș va lupta pentru un loc în finală.
La ora 13:00, echipa de canotaj formată din opt fete, care deține recorduri mondiale și olimpice obținute în 2021, va concura pentru calificarea în finală împotriva echipei din Italia și SUA. Tot la aceeași oră, Jaqueline Adina Cristian va înfrunta pe nemțoaica Angelique Kerber la Roland Garros.
Seara aduce momentul culminant al zilei pentru România, cu David Popovici pregătit să înoate în finala de 200 metri liber la ora 21:40. Popovici, favorit la această cursă după ce a obținut cel mai bun timp în calificări, va concura împotriva unor sportivi de top din SUA, Japonia, Germania, Regatul Unit, Australia și Lituania. Recordul olimpic al probei este deținut de americanul Michael Phelps, cu timpul de 1:42.96, stabilit la Beijing în 2008. Popovici va înota pe culoarul 4, având așteptări mari de la această competiție.







