România a încasat aproape un miliard de euro de la UE pentru avansurile plătite fermierilor
România a încasat luni suma de 988,7 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), reprezentând rambursarea plăților în avans efectuate către fermieri în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a subliniat că rambursarea fondurilor de către Comisia Europeană confirmă corectitudinea și eligibilitatea plăților realizate către fermieri.
„Rambursarea acestor bani de către Comisia Europeană arată că plățile noastre către fermieri sunt bine fundamentate și eligibile. Asigurăm resursele necesare pentru ca sprijinul să ajungă la timp în ferme și pentru a menține stabilitatea financiară în agricultură, fără o povară suplimentară asupra bugetului de stat”, a declarat ministrul.
Potrivit MADR, odată cu rambursarea încasată la data de 5 ianuarie 2026, valoarea totală a fondurilor rambursate de Comisia Europeană României, în perioada 2025–2026, a ajuns la aproximativ 4,08 miliarde de euro, incluzând toate fondurile europene gestionate de autoritățile române.
Reprezentanții ministerului precizează că aceste rambursări confirmă buna derulare a plăților către fermieri, asigură continuitatea fluxurilor financiare pentru campania de plăți și reduc presiunea asupra bugetului național, sumele fiind decontate integral de Comisia Europeană.
Totodată, prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), procesul de autorizare și plată pentru campania în curs va continua, astfel încât fermierii să beneficieze la timp de sprijinul financiar care li se cuvine.







