România câștigă patru medalii la Olimpiada Internațională „Științele Pământului” din China
România a obținut rezultate remarcabile la Olimpiada Internațională „Științele Pământului”, care s-a desfășurat între 8 și 16 august la Beijing, în China. Echipa română a câștigat patru medalii: una de aur, una de argint și două de bronz.
Lotul României, coordonat de Cătălina Șerban, inspector școlar la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, și Cristina Pârvu, consilier la CNPEE, a obținut următoarele distincții:
- Medalie de aur: Neag Tudor Brendan, de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca
- Medalie de argint: Bodor Darius Andrei, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești
- Medalii de bronz: Balcu Antonia Ioana, de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara și Luchian Maria Anemona, de la Colegiul Național Iași
Ministrul Educației, Ligia Deca, i-a felicitat pe câștigători, exprimându-și recunoștința față de cei care sprijină performanța în educație.
Sursa foto: Forbes.ro






