Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Simone Tempestini câștigă pentru al cincilea an consecutiv Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA Invest și își asigură titlul național pe asfalt

Simone Tempestini câștigă pentru al cincilea an consecutiv Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA Invest și își asigură titlul național pe asfalt

Ediția dedicată memoriei lui Mihai Leu a oferit una dintre cele mai spectaculoase dueluri ale sezonului, decisă la doar două secunde

Ediția cu numărul 47 a Raliului Clujului Star Lubricants powered by PMA Invest, dedicată memoriei legendarului Mihai Leu, a oferit fanilor automobilismului sportiv un nou duel de referință între doi dintre cei mai valoroși piloți ai generației actuale.

La capătul a peste 126 de kilometri cronometrați, Simone Tempestini și Carmen Poenaru s-au impus la general cu modelul Porsche 997 GT3 RS, după una dintre cele mai intense confruntări ale sezonului cu Norbert Maior și Francesca Maior, diferența finală dintre cele două echipaje fiind de doar 2 secunde. Podiumul absolut a fost completat de Andrei Gîrtofan și Dorin Pulpea, în timp ce revelația etapei a fost din nou Sebastian Scîrlet, care a încheiat pe poziția a patra la general.

O nouă bătălie marca NRA

Raliul Clujului a fost scena unei noi confruntări spectaculoase între Simone Tempestini și Norbert Maior, cei doi împărțindu-și victoria pe majoritatea probelor speciale.

După ce Porsche-ul lui Tempestini a beneficiat de o intervenție majoră asupra cutiei de viteze în noaptea de vineri spre sâmbătă, liderul campionatului a abordat prima probă a zilei într-un regim precaut, transformând prima trecere pe Tarnița într-un veritabil test și mini-rodaj al mașinii.

Norbert Maior a profitat imediat și a preluat conducerea raliului după Tarnița 1. Replica lui Tempestini a venit însă rapid. Pilotul clujean a câștigat toate probele speciale rămase în prima zi, cu excepția superspecialei de la Cluj Arena, adjudecată de Maior.

Ritmul impus de Tempestini i-a permis să urce în fruntea clasamentului încă de la finalul celei de-a doua treceri pe Tarnița, încheind prima zi cu un avantaj de 6,2 secunde.

Duminică dimineață, Norbert Maior a revenit în forță și a câștigat prima trecere pe Făget, reducând ecartul la doar 1,7 secunde. Tempestini a răspuns însă pe speciala Centura de Nord a Floreștiului, probă pe care și-o adjudecase și în ziua precedentă, mărindu-și avantajul la 3,9 secunde înaintea finalului.

Ultima încercare a lui Maior a venit pe a doua trecere a probei Făget, care a reprezentat și Power Stage-ul etapei. Echipajul Napoca Rally Academy a fost cel mai rapid, însă diferența de 1,9 secunde recuperată s-a dovedit insuficientă pentru a schimba ierarhia finală.

Astfel, Simone Tempestini a bifat a cincea victorie consecutivă la Cluj și al nouălea succes din carieră pe probele speciale de acasă, într-un nou episod memorabil al rivalității sportive dintre el și Norbert Maior.

Gîrtofan profită, Marișca abandonează

Lupta pentru ultima poziție a podiumului a fost la fel de spectaculoasă.

Bogdan Marișca și Sebastian Itu au pornit ziua secundă în duel direct cu Andrei Gîrtofan și Dorin Pulpea, cele două echipaje fiind despărțite de diferențe minime. Brașovenii au reușit să urce pe poziția a treia la finalul probei Florești 2, atunci când au trecut în fața lui Marișca la doar 1,7 secunde.

În tentativa de a recupera locul pe podium, multiplul campion clujean a forțat ritmul și a ieșit în afara traseului, abandonând înainte de finalul competiției. Incidentul i-a deschis lui Gîrtofan drumul către un nou podium la Cluj.

Scîrlet confirmă, Teslovan impresionează

Un alt protagonist al weekendului a fost Sebastian Scîrlet, care și-a reconfirmat statutul de revelație a sezonului. Pilotul Citroën-ului C3 Rally2 a terminat pe locul patru în clasamentul general, demonstrând încă o dată un ritm competitiv, în ciuda faptului că pachetul tehnic mai necesită ajustări pentru a funcționa la potențial maxim.

Tot în atenția publicului s-a aflat și Alexandra Teslovan, aflată la prima participare într-un raliu la volanul unui Hyundai i20 N Rally2 Step2. Beneficiind de experiența acumulată și de sprijinul echipei, tânăra pilotă a încheiat competiția în Top 10 al clasamentului general, ocupând poziția a opta la final.

Final de sezon pe asfalt și titluri stabilite

Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA Invest a reprezentat și ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri Asfalt, iar victoria obținută la Cluj i-a adus lui Simone Tempestini cel de-al treilea titlu național pe asfalt.

De asemenea, categoria dedicată automobilelor cu două roți motrice și-a desemnat campionul sezonului. Grație victoriei obținute la Cluj, Reis Suliman și Lorcan Moore s-au impus atât în clasamentul RO4, cel al Juniorilor cât și în cel al automobilelor cu tracțiune față, performanță care le-a adus și titlul național pe asfalt.

Succesul lui Suliman este cu atât mai valoros cu cât titlul a fost decis la limită, acesta încheind sezonul cu un avantaj de doar 0,2 puncte în fața lui Niculae Șorodoc, care a impresionat pe parcursul întregului an la primul său sezon complet cu un automobil de specificație Rally4.

Rezultatele principale ale Raliului Clujului 2026

Clasament General

  1. Simone Tempestini / Carmen Poenaru (Porsche 997 GT3 RS)
  2. Norbert Maior / Francesca Maior (Citroen C3 Rally2)
  3. Andrei Gîrtofan / Dorin Pulpea (Skoda Fabia RS Rally2)
  4. Sebastian Scîrlet / Sergiu Itu (Citroen C3 Rally2)
  5. Andrei Gheorghiu / Andrei Brezoszki (Skoda Fabia R5)

 

2 Roți Motrice

  1. Reis Suliman / Lorcan Moore
  2. Vlad Cosma / Adrian Jucan
  3. Mihnea Hanea / Natalie Hanea

 

Juniori

  1. Reis Suliman / Lorcan Moore
  2. Mihnea Hanea / Natalie Hanea
  3. Dragoș Tuluc / Aurelian Hanea

 

Debutanți

  1. Dragoș Munteanu / Cristi Sugar
  2. Luca Racoviță / Sebastian Barbu
  3. Bogdan Boloș / Florin Vălenaș

Automobile Istorice

  1. Dorin Alexandrescu / Andrei Moțescu (VW Golf II GTI)
  2. István Veress / Tamás Veress (Opel Kadett C Rallye 2.0E)
  3. Márk Kulcs / Szabolcs Madarász (VAZ 2107)

 

Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA Invest 2026 a reunit 63 de echipaje și a oferit încă o dată spectacolul care a consacrat una dintre cele mai iubite și longevive competiții automobilistice din România, într-o ediție dedicată memoriei lui Mihai Leu.

Evenimentul este susținut și cofinanțat de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

Parteneri principali: Star Lubricants – distribuitor autorizat al produselor Mobil1 în România, PMA Invest, CELOT – Logistics & Transport, Carrefour Grigorescu, CARS Academy.

Partener de mobilitate: Toyota Cluj – prin Profi Auto, dealer Toyota și service autorizat Toyota & Lexus.

Parteneri strategici: CERT Transilvania, TH Trucks, A24 Assistance, Cluj Arena, Office Park.

Parteneri: Gerovital – Doctor în frumusețe, Bistro Engels, Coca Cola România, Jidvei, Apidava, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Sports Coaching.

Parteneri media: TVR Sport, ViaCluj.TV, KISS FM, Radio România Cluj, Nine O’Clock, Ziarul News, Făclia de Cluj, Autorally.ro, Autostiri.ro, RallyMax.ro, fanrally.ro, GP24.ro, 24auto.ro

Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA se desfășoară sub egida Federaiei Române de Automobilism Sportiv și a Ageniei Naionale pentru Sport, în conformitate cu avizele emise de autoritățile locale, fiind un eveniment sprijinit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” Cluj, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj – Serviciul Rutier, Brigada mobilăȘtefan Cicio Pop” Cluj-Napoca

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare