STAREA INVATAMANTULUI DIN ILFOV – 2022 – 2023
Deseori ne întrebăm: oare cum am putea puncta cât mai bine evoluția sistemului educațional? O analiză sub lupa lucrului bine făcut ne vă aduce în viitor doar beneficii, atât comunității locale, cât mai ales lumii întregi.
Astfel, în ceea ce privește învățământul ilfovean, observăm o dezvoltare continuă, o reinventare permanentă și o neobosită luptă pentru modernizarea școlilor și accesarea surselor de finanțare sub toate formele.
Fie că vorbim de activități extrașcolare, fie că vorbim de proiecte cu finanțare europeană, în Ilfov le punctam energic pe toate, în număr crescător de la an la an, printr-o colaborare sinergică cu Consiliul Județean Ilfov.
Vom continua să promovăm și să susținem în întreaga activitate educațională următoarele valori: competența profesională, demnitatea, transparența, integritatea, responsabilitatea și adevărul.
Ce ne-am propus și pentru ce acționăm în continuare :
Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov și-a propus să reprezinte instituţia a cărei activitate, definită de coordonate precum profesionalismul și competitivitatea, obiectivitatea şi încrederea, creativitatea și colaborarea, comunicarea eficientă și transparența decizională, să creeze cadrul optim pentru realizarea standardelor de calitate din sistemul educaţional ilfovean.
Ne dorim ca școala și familia să dezvolte un parteneriat educațional onest pentru a putea contribui la identificarea nevoilor reale ale copilului.
Pe termen mediu și lung, educația abordată în școlile ilfovene asigură dezvoltarea unor calități umane, prin care, fiecare individ, prin tipul de personalitate format în școală, să fie pregătit atât pentru viață, cât și pentru cerințele unei societăți aflate într-o continuă dinamică.
Suntem deschiși pentru o abordare modernă și flexibilă a învățării și sunem preocupați de calitatea reală a actului educativ, de colaborarea dintre şcoală, familie, comunitate locală și parteneri educaționali, astfel încât întreaga reţea a şcolilor din judeţul nostru să funcţioneze la parametri mai buni.
Acestea sunt cele mai importante premise ale împlinirii personale, ale obținerii unor rezultatele măsurabile ce vor deveni mult mai bune şi vor pune în valoare posibilităţile de muncă, de dăruire, de creativitate ale întregului personal didactic.
Avem cu toții misiunea de a coordona sistemul educaţional ilfovean, în care educația să reprezinte paradigma prin care se realizează rafinarea și dirijarea subtilă a potențialului fiecărui elev, astfel încât energiile native ale tuturor, redevabile unui anumit tip de inteligență, să se dezvolte și să se emancipeze în direcția potrivită.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov şi-a fundamentat activitatea de monitorizare, coordonare și inspecţie şcolară, valorificând ideile cuprinse în principalele acte normative referitoare la domeniul educaţiei din România și având ca obiective principale evaluarea calităţii serviciilor educaţionale furnizate de unităţile de învăţământ, evaluarea calităţii ofertei educaţionale şi a nivelului atingerii standardelor de performanţă de către cadrele didactice și de către preşcolari/ elevi.
Care ne sunt țintele concrete de realizat în continuare:
– Monitorizarea programelor de pregătire a elevilor capabili de performanță;
– Monitorizarea permanentă a programelor de pregătire remedială pentru elevii care au nevoie de suport suplimentar din partea dascălilor, în strânsă legătură cu părinții acestor elevi;
– Efectuarea unui număr mai mare de asistențe/interasistențe la ore, cu precădere la clasele terminale, în vederea monitorizării ritmului în care este parcursă programa școlară;
– Monitorizarea modului de pregătire suplimentară a elevilor care susțin examene naționale;
– Familiarizarea elevilor cu structura subiectelor de examen, cu baremul de evaluare și de notare, în vederea dezvoltării competenței de autoevaluare obiectivă, prin monitorizarea susținerii sistematică a simulării evaluării naționale;
– Monitorizarea acțiunilor de adaptare curriculară, respectiv de elaborare a unor planuri educaționale individuale pentru învățare și evaluare diferențiată, pentru elevii cu dificultăți de învățare/cerințe educaționale speciale;
– Actualizarea conținutului portofoliilor cadrelor didactice, catedrelor și comisiilor, utilizate că documente de bază în procesul de evaluare internă;
– Extinderea colaborării cu organizații și instituții a căror activitate se desfășoară ăla nivel județean, regional și național;
– Intensificarea colaborării cu Asociația Părinților, respectiv Consiliul Reprezentativ al părinților din toate unitățile de învățământ;
Comunicarea publică a fost și este unul dintre obiectivele Inspectoratului Școlar Județean. Schimbul și împărtășirea de informații de utilitate publică au contribuit la menținerea liantului social și interinstituțional, astfel încât toate informațiile să devină utile tuturor celor implicați sau interesați.
Inspectoratul Scolar Județean Ilfov își propune să vină în sprijinul cadrelor didactice, a părinților și elevilor, având un dialogul transparent, real, constant și eficient prin intermediul activităților sau al proiectelor interinstituționale. Astfel, Inspectoratul Şcolar Județean Ilfov a promovat toate proiectele și acțiunile derulate la nivelul județului.
Relațiile de colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție, în special serviciul de Siguranță Școlară, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Instituția Prefectului Județului Ilfov și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, au avut rezultate semnificative, materializate în comunicări și informări pe teme de interes general.
Inspectoratul Școlar Județean Ilfov a continuat, de asemenea, în unele situații, să acționeze drept o instituție de legatură între conducerea școlilor din subordine și organismele administrației locale, acordând pentru fiecare caz în parte sprijinul necesar.
Asigurarea accesului deschis spre informație și transmiterea eficienta a informațiilor au fost obiectivele comunicării cu comunitatea locala.
Respectarea adevărului, transparenței, promptitudinii și obiectivității, ca valori interinstituționale asumate și prin promovarea unor strategii interactive și proactive, că repere ale unei comunicări eficiente, a creat între Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și mass-media un climat de înțelegere și colaborare dovedit de: soluționarea solicitărilor reprezentanților mass-media atât despre activitatea ISJ Ilfov, cât și despre activitatea unităților de învățământ.
Tot aici, consemnăm și transmiterea informațiilor vizând subiecte de interes public în timp util și prin toate rețelele de comunicare și, nu în ultimul rând, disponibilitatea și receptivitatea manifestate de Inspectorul Şcolar General și de reprezentanții I.S.J. Ilfov, prin participarea la interviuri sau reportaje desfășurate pe parcursul întregului an școlar.
În final, dar nu în ultimul rând, recunoaștem la adevărata ei valoare, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, o echipă de adevărați profesioniști, care acționează cu dedicație și responsabilitate, cu pasiunea educatorului pentru care ȘCOALA înseamnă prezent și viitor, pentru întreaga comunitate.
Inspector Școlar General
Prof. Adriana Stoica



