Teleorman și-a desemnat câștigătorii semifinalei Maratonului pentru Educație Antreprenorială IV
Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria a fost gazda semifinalei „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” IV, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Evenimentul a fost organizat de CONAF Sucursala Teleorman, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Teleorman. În acest context competitiv și inspirațional, locul I al semifinalei a fost adjudecat de echipa MovePLS, care a reprezentat Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat”.
Anul acesta, 500 de liceeni din 6 licee din județul Teleorman au parcurs un proces educațional aplicat, construit în jurul întâlnirilor directe cu antreprenori, al exercițiilor de gândire strategică și al validării ideilor în fața realității economice, fiind ghidați de 10 antreprenori voluntari, care au înțeles că investiția în educație este, de fapt, cea mai sigură formă de dezvoltare pe termen lung a unei societăți.
Semifinala județeană a adus în fața juriului și a unei audiențe formate din 300 elevi, un total de 7 echipe, reunind 32 de elevi. Fiecare echipă a avut o viziune proprie asupra unui posibil viitor, demonstrând creativitate și o maturitate surprinzătoare în înțelegerea mecanismelor de piață, a nevoilor reale ale consumatorilor și a modului în care o idee poate fi transformată într-un model de business sustenabil.
Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru susținut de lideri locali care au înțeles importanța acestui tip de intervenție educațională, fiind deschis prin discursurile președintei fondatoare CONAF, Cristina Chiriac; președintei CONAF Teleorman, Ramona Ţuinea; viceprimarului municipiului Alexandria, Ionela Cornelia Ene; inspectorului școlar general ISJ Teleorman, Sorin Gabriel Ilie; managerului dezvoltare Adservio, Dragoș Rumbeț, precum și prin mesajul transmis de viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, care a subliniat importanța educației financiare și antreprenoriale în formarea unei economii solide și responsabile.
Sub moderarea atentă a lui Nicholas Cațianis, evenimentul și-a găsit ritmul firesc și unitatea, iar competiția s-a transformat într-un cadru autentic de dialog și recunoaștere, în care fiecare idee a fost nu doar auzită și analizată, ci și tratată cu respectul pe care îl merită.
Evaluarea proiectelor a fost realizată de un juriu format din profesioniști care înțeleg, din experiență directă, greutatea unei idei transformate în business, respectiv; Nicoleta Munteanu – avocat în Baroul București, fondatoarea Kids in Business, vicepreședintă ANAA, membră a Board-ului CONAF, Oana-Livia Badea – Owner & Creative Director BITOLIA GALLERY Group, Florina Manea – Owner al Trustului de Presă ZN PR & EVENTS, fondator Ziarul News, Revista Future Economy, Simona Biță – CEO & Co-founder NoaDent, Lelia Mancaș – Director de Marketing, Comunicare & CSR Edenred România, aceștia analizând fiecare propunere prin prisma ideii de afacere, fezabilității, rezultatelor preconizate, modalității de prezentare în cadrul evenimentului.
În urma deliberărilor, premiu I al semifinalei a fost acordat echipei MovePLS, care propune dezvoltarea unei baterii externe inteligente, capabile să se încarce prin mișcarea utilizatorului în timpul activităților cotidiene, transformând energia mecanică produsă prin mers, alergare sau deplasare urbană în energie electrică utilizabilă. Echipa este formată din Maria Teodora Păun, Andreea Ana Maria Popescu, Luca Andrei Sindilă și Mario Alexandru Pațachia, elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat”, coordonați de profesorul Gabriel Sandu Sindilă, iar performanța lor le oferă oportunitatea de a reprezenta județul Teleorman în finala națională de la București, pe 26 mai.
Locul al doilea a revenit echipei Watt Walk, o soluție green-tech pentru orașele viitorului: plăci de pavaj inteligente, capabile să transforme energia produsă de pașii oamenilor în energie electrică, care poate fi folosită pentru iluminat public, sisteme LED sau alte spații urbane cu trafic pietonal ridicat, proiect realizat de elevi ai Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”, sub coordonarea profesoarei Simona Stoenescu.
Pe locul al treilea s-a clasat echipa REVERA, un magazin de reumplere pentru detergenți și produse de curățenie, un model sustenabil prin care clienții vin cu propriile recipiente și plătesc doar pentru conținut, reducând consumul de plastic și încurajând obiceiuri de consum mai responsabile. Proiectul este dezvoltat de elevi ai Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”, coordonați de profesoara Mihaela Jumătate.
Cele trei echipe au fost răsplătite cu premii în bani. Echipa clasată pe locul I a primit un premiu în valoare de 3.000 de lei, cea de pe locul II a fost premiată cu 2.000 de lei, în timp ce echipa de pe locul III a fost recompensată cu 1.000 de lei.
„ Maratonul pentru Educație Antreprenorială a trecut de granița unei inițiative frumoase și a devenit una dintre acele forme rare prin care România își mai verifică, din când în când, pulsul moral, nu în discursuri mari, nu în lozinci care sună bine, nu în promisiuni aruncate peste oameni, ci în fapta aceea discretă, repetată, dusă până la capăt, prin care cineva alege să fie prezent acolo unde alții au obosit să mai creadă.
La Teleorman, am simțit încă o dată că această țară nu este pierdută atâta vreme cât mai există oameni care nu întreabă, cu cinism sau cu resemnare, ce ar trebui să facă alții, ci se întreabă, cu responsabilitate și cu o formă rară de iubire pentru România, ce pot face ei.
Pentru mine, aceasta este adevărata forță a programului: faptul că, oraș cu oraș, copil cu copil, profesor cu profesor, antreprenor cu antreprenor, reușim să adunăm în jurul educației o clasă de oameni care nu mai acceptă să privească viitorul de pe margine.
Maratonul pentru Educație Antreprenorială există atât timp cât mai sunt antreprenori cărora le pasă, oameni care își iubesc țara fără să o transforme în slogan, oameni care înțeleg că viitorul nu se cere, nu se așteaptă și nu se invocă, ci se crește, cu răbdare, cu prezență, cu încredere și cu acea încăpățânare frumoasă de a nu abandona exact atunci când ar fi mai comod să o faci.
Iar dacă la Teleorman, un singur copil a plecat acasă cu mai mult curaj decât avea dimineață, dacă un singur profesor a simțit că munca lui nu este singură, dacă un singur antreprenor a înțeles că experiența lui poate deveni drum pentru altcineva, atunci România are viitor,”– Cristina CHIRIAC, președinta CONAF.
„ Maratonul pentru Educație Antreprenorială ne-a demonstrat încă o dată că tinerii au curaj, idei și potențial atunci când li se oferă contextul potrivit să se exprime. Cu fiecare etapă, ștacheta este ridicată chiar de ei, iar responsabilitatea noastră este să ne ridicăm la nivelul lor și să le fim alături în acest proces de dezvoltare,” a declarat Ramona ȚUINEA, președinta CONAF Sucursala Teleorman.
Un moment important al zilei a fost panelul vocațional, în care Nicoleta MUNTEANU și președinta CONAF Vâlcea, jurnalista Magdalena POPESCU, au oferit elevilor o ”lecție” despre vocație, despre răbdarea de a deveni și despre curajul de a rămâne fidel propriului drum, chiar și atunci când acesta nu este cel mai ușor.
Maratonul pentru Educație Antreprenorială continuă, în această ediție, în 30 de județe din România, reunind mii de elevi, profesori și antreprenori într-un efort comun de a reduce distanța dintre educație și realitatea economică, iar finala națională, care va avea loc la București, va aduce împreună cele mai bune echipe din întreaga țară, într-o competiție despre idei și despre direcția în care se construiește viitorul.
Conceptul programului este înregistrat la OSIM, confirmând caracterul său inovator și original, într-un moment în care educația antreprenorială era aproape absentă din parcursul educațional al tinerilor.
Partener strategic: Banca Națională a României (BNR)
Parteneri naționali: Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Vest din Timișoara, Asociația Națională a Antreprenorilor, Patronatul Femeilor Antreprenor, Bizz Club, Adservio
Sponsori naționali: Auchan România, XP Group, Garanti BBVA, Elit
Partener de mobilitate: Renault România
Partener media: AGERPRES, Radio Magic FM
Acest eveniment nu ar fi posibil fără susținerea partenerilor locali: Primăria Municipiului Alexandria, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman şi a sponsorilor locali: NoaDent, Zambetul din Cutie, Comalat si Miky-Oana Pro-Distribution.
Despre CONAF:
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 31 sucursale, 3 federații, 16 patronate, 55 asociații și 15.000 de companii, peste 245.000 de angajați.
CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, Forumul „De Vocație Antreprenoare”, Forumul „24 Trends for 2024”, SupraTAX, „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , „Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.
CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Nicoleta Munteanu, Marius Ghenea, Anca Damour, Tatian Diaconu, Hildegard Brandl, Daniela Marişcu, Gabriel Biriş, Dan Oros, Görkem Oran, Theodora Popa








