Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Tenis: Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Roma (WTA)

Tenis: Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Roma (WTA)

Jucătoarea de tenis Irina Begu s-a calificat, vineri, în runda a treia turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce franţuzoaica Oceane Dodin a abandonat în primul set, la scorul de 5-2 pentru româncă.

Doar 26 de minute au stat pe teren Begu (33 ani, 161 WTA) şi Dodin (27 ani, 73 WTA).

Franţuzoaica a început bine şi a condus cu 2-0, dar Begu a revenit şi a câştigat cinci ghemuri la rând înainte ca Dodin să se retragă.

Dodin a intrat la ”lucky loser” cu puţin timp înaintea meciului, după ce kazaha Elena Rîbakina, numărul patru mondial şi campioana en titre, anunţase că e bolnavă şi se retrage din competiţie.

Begu are acum 3-1 în meciurile directe cu Dodin, pe care a învins-o în 2022, în primul tur la Australian Open, cu 2-6, 7-5, 6-3, şi în optimi la Palermo, cu 1-6, 6-2, 6-4. Singura victorie a franţuzoaicei s-a consemnat în 2019, în turul secund al calificărilor la Wimbledon, cu 6-3, 1-6, 8-6.

Dodin fusese învinsă de cehoaica Brenda Fruhvirtova (17 ani) în ultimul tur al calificărilor la Roma, cu 6-4, 6-3.

Begu şi-a asigurat un cec de 30.435 de euro şi 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens, victorioasă cu 6-1, 6-4 în faţa cehoaicei Katerina Siniakova.

Mertens (28 ani, 30 WTA) conduce cu 3-1 în duelurile cu Begu, dar ultima victorie a aparţinut româncei, în 2022, la US Open, cu 3-6, 6-2, 6-3 în primul tur.

Sursa: AGERPRES

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare