Ziarul News: Cargus înregistrează o creștere de 32% în luna noiembrie, cu perspective de atingere a unor noi recorduri înainte de sărbătorile de iarnă
Cargus, una dintre cele mai mari companii de curierat din România și din regiune, a raportat creșteri săptămânale ale volumelor de livrări efectuate în noiembrie, cu aproximativ 32% mai mari față de mediile săptămânale din octombrie. Această evoluție a fost determinată în principal de campaniile Black Friday desfășurate în segmentul e-commerce. Un trend important este faptul că perioada de reduceri nu mai este concentrată într-o zi sau un weekend specific, ci se extinde pe parcursul mai multor săptămâni, începând chiar de la începutul lunii.
Pentru luna decembrie se așteaptă creșteri semnificative, caracterizate de interesul consumatorilor pentru cumpărături în anticiparea sărbătorilor.
„Ca în fiecare an, Cargus a gestionat volumul mare de livrări prin organizarea huburilor logistice, pregătirea angajaților și bazându-se pe curieri rezilienți care au lucrat intens pentru a respecta termenele estimate de livrare. În prezent, ne pregătim pentru sărbătorile de iarnă, care se preconizează că vor aduce o creștere semnificativă a cererii. Anticipăm o continuare a creșterii, determinată de cererea mare și campaniile promoționale, pentru care ne pregătim, concentrându-ne pe oferirea unor servicii de calitate și livrări în intervalele estimate și asumate”, a declarat Șerban Stoica, Chief Sales Officer la Cargus.

Perioada de vârf din noiembrie a fost înregistrată în săptămâna de după principalele campanii Black Friday. Media săptămânală a fost cu 50% mai mare decât media din octombrie, iar ziua de vârf a adus un volum dublu față de o zi normală.
Ce produse au preferat clienții români?
Preferințele consumatorilor în această perioadă de Black Friday s-au orientat în principal către electronice de uz casnic, în special cele destinate gătitului, cum ar fi cuptoarele cu microunde și friteuzele cu aer cald. Aceste tendințe subliniază un interes crescut al consumatorilor pentru un stil de viață mai sănătos. Mașinile de cafea și televizoarele s-au numărat, de asemenea, printre cele mai vândute articole.
Ca o noutate, spre deosebire de anii anteriori, când predominau coletele sub două kilograme, Black Friday 2024 a adus un număr crescut de colete medii și mari. Acest lucru a adăugat presiune suplimentară asupra proceselor de sortare și livrare, care au fost gestionate cu succes de echipa Cargus.
Resurse importante alocate de Cargus
În luna noiembrie, numărul curierilor Cargus a fost mărit cu 20%, aceștia parcurgând peste 4 milioane de kilometri, pe aproximativ 50.000 de rute. Reamintim că, anticipând volumele ridicate din perioada Black Friday, compania a crescut numărul rutelor de transport cu 40%. Clienții care au primit colete livrate de curierii Cargus provin în principal din București, Cluj, Timișoara, Constanța și Brașov. Cargus va menține forța de muncă suplimentară pe toată durata sezonului de vârf, inclusiv în perioada sărbătorilor.
Un factor-cheie în rezultatele obținute de Cargus în această perioadă a fost posibilitatea de a plăti coletele în avans sau direct cu cardul la curieri, un element care demonstrează o popularitate și un grad de încredere crescut pentru platformele de e-commerce prezente pe piața românească.
Anul acesta, pentru a facilita procesul de plată a coletelor, Cargus a adăugat posibilitatea plăților prin Google Pay și Apple Pay direct în aplicația mobilă a companiei, un serviciu adaptat și pentru plățile ramburs.
Cargus oferă, de asemenea, opțiunea de livrare SHIP&GO, prin care clienții pot direcționa coletele către unul dintre cele peste 2.000 de puncte de colectare și lockere.
Despre Cargus
Cu peste 30 de ani de experiență, Cargus este prima companie de curierat de pe piața românească. În prezent, compania are peste 2.600 de angajați și colaboratori, oferind o gamă largă de servicii de curierat: livrare la domiciliu și servicii „out-of-home” prin rețeaua națională SHIP & GO, care permite clienților să ridice sau să trimită colete din peste 2.000 de puncte din întreaga țară, inclusiv puncte partenere sau lockere.
Cargus operează 5 centre naționale de sortare, 2 depozite gateway și 36 de depozite în toată țara. De asemenea, Cargus administrează un hub transfrontalier în Polonia pentru servicii internaționale de curierat.
În 2021, Cargus a achiziționat QeOPS, unul dintre principalii furnizori de servicii de e-fulfillment și soluții logistice personalizate din România, completând serviciile oferite clienților.
De la începutul anului 2019, Cargus face parte din Fondul de Investiții Mid Europa Partners, unul dintre cei mai activi investitori din România.







