Ziarul News: Laszlo Borbely, reales în funcția de președinte al Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă
Consilierul de stat Laszlo Borbely a fost reales în funcția de președinte al Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN). Adunarea Generală a ESDN i-a acordat un nou mandat joi, recunoscând contribuțiile sale ca și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, conform Agerpres.
„Noul mandat reprezintă pentru mine o oportunitate de a coordona îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel european și național, de a consolida administrația publică din țările membre prin expertiză specializată, promovarea bunelor practici în domeniul sustenabilității, implicarea activă a tinerilor și dezvoltarea de noi parteneriate”, a declarat Borbely după anunțarea mandatului.
ESDN este una dintre cele mai importante organizații de sustenabilitate din Spațiul Economic European și Uniunea Europeană, reunind experți din administrația publică din peste 40 de țări. În cei peste 20 de ani de activitate, rețeaua a implicat peste 450 de specialiști în sustenabilitate, 9 state europene fiind reprezentate în consiliul consultativ.
În 2025, activitatea președintelui va fi sprijinită de trei vicepreședinți: Jeannette Muller (Luxemburg), Elisabeth Freytag-Rigler (Austria) și Taru Savolainen (Finlanda), subliniind angajamentul rețelei de a încuraja colaborarea și schimbul de expertiză.
Rețeaua funcționează ca o platformă pentru formare profesională și schimb de bune practici, având ca principal scop sprijinirea strategiilor și măsurilor ce vizează implementarea angajamentelor internaționale pentru dezvoltare durabilă la nivel european, regional și național. Prin aceste inițiative, ESDN continuă să joace un rol esențial în modelarea viitorului sustenabilității în Europa.







