Ziarul News: Premierul Ilie Bolojan avertizează: fără eficientizare, administrația locală va fi reformată prin comasări după 2028
Premierul Ilie Bolojan a declarat, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, că administrația publică locală se află într-un moment decisiv și că, în lipsa unor reforme de eficientizare, după 2028 vor fi inevitabile comasări și reduceri ale numărului de comune.
„Ori lucrăm împreună să facem administrația mai eficientă în actualele cadre, ori este doar o problemă de timp până se va ajunge la reducerea numărului de comune, la fuziuni și la o reformă administrativă amplă”, a afirmat premierul.
Ilie Bolojan a subliniat că România se confruntă cu deficite bugetare majore, ceea ce limitează capacitatea Guvernului de a susține financiar autoritățile locale, indiferent de componența viitoarelor guverne. El a arătat că, spre deosebire de alte state europene, administrațiile locale din România depind în proporție de aproximativ 80% de transferurile de la bugetul de stat.
Premierul a anunțat că Executivul urmează să adopte un pachet legislativ pentru administrația publică locală, care va întări atribuțiile primarilor în planificare urbană, colectarea taxelor și implementarea politicilor publice, dar care va include și reduceri de personal acolo unde numărul angajaților depășește limitele stabilite.
„Schimbarea nu se face dintr-un singur loc din București, ci prin fiecare comunitate în parte”, a spus Bolojan, subliniind că reforma administrației locale este esențială pentru modernizarea statului.







