Ziarul News: Proiectul SMR de la Doicești ajunge la Decizia Finală de Investiție
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești intră într-o nouă etapă, după ce a ajuns la Decizia Finală de Investiție (FID), pe baza studiilor de fezabilitate și a maturității tehnice confirmate, a anunțat ministrul Bogdan Ivan.
Decizia urmează finalizării Studiului de Fezabilitate și rezultatelor obținute în a doua fază de dezvoltare tehnică (FEED 2) și va fi supusă aprobării în cadrul Adunării Generale a Acționarilor Nuclearelectrica din 12 februarie 2026.
„Este un pas instituțional clar, asumat, care transferă proiectul din plan în execuție”, a transmis ministrul.
Proiectul prevede instalarea a șase module SMR de tehnologie NuScale, singura certificată la nivel mondial, cu o capacitate totală de 462 MW de energie stabilă, constantă și sigură.
Autoritățile subliniază că securitatea nucleară rămâne o prioritate absolută, toate etapele proiectului fiind implementate sub supravegherea organismelor internaționale, inclusiv Agenția Internațională pentru Energie Atomică.
Proiectul beneficiază de sprijinul partenerilor americani și al Comisiei Europene și este considerat un element-cheie pentru tranziția energetică și consolidarea securității energetice a României.







