Ziua de marți, ziua de BINE pentru doamna Ecaterina
Pacienta este dependent de serviciile și atmosfera de la HOSPICE
Doamna Ecaterina așteaptă ziua de marți a fiecărei săptămâni cu mare nerăbdare. “Sunt dependentă de HOSPICE! Tot ce îmi doresc este să am un loc pe scaun, știu că cererea pentru serviciile fundației este foarte mare. Și pe bună dreptate. Personal, nu vreau să îmi asigure nimeni transportul sau alte lucruri. Vreau doar să am un loc rezervat pe termen nelimitat aici, la Centru de Zi”, spune aceasta.
E locul unde și-a găsit liniștea, de cum intră pe ușă, simte că pătrunde pe tărâmul BINELUI. „Nu doar asupra mea are locul acest efect, mă uit în jurul meu și văd persoane liniștite, echilibrate”.
Un model care trebuie multiplicat
Asta crede doamna Ecaterina că ar trebui să se întâmple în România: să existe o fundație de tip HOSPICE în fiecare județ al țării. Nu înțelege de ce sistemul de stat nu se inspiră din modelul pe care îl propune organizația. Își amintește de un tânăr apropiat care fusese diagnosticat cu boală oncologică, era din județul Teleorman, iar atunci când Eroina noastră îi povestea despre HOSPICE și ce se întâmplă acolo, el spunea invariabil că nu se poate, că nu are cum să existe un astfel de loc. “Pentru că știm realitatea din țara noastră, știm neajunsurile sistemului de stat, știm cât de intangibil este sistemul privat”.
Oameni mai puțini, dar mai buni
S-au împuținat oamenii care îi sunt alături. Au deranjat-o reacțiile lor, i-a fost greu să le suporte. În plus, crede că relațiile de prietenie trebuie întreținute, iar ea nu mai avea timp, energie. Dar cei puțini care au rămas sunt dintre cei buni. Și crede că e atât de important să te însoțești de oameni care te prețuiesc, pentru care contezi cu adevărat. Ea consideră că toate supărările, tot stresul au condus-o automat către momentul fatidic al diagnosticului. “Eu am divorțat în urmă cu 30 de ani, am rămas cu doi copii. Singură, a nimănui, dar totuși atât de bogată: urma să îmi trăiesc viața în liniște și alături de cei doi copii ai mei”, mărturisește aceasta.
În privința dorințelor pentru 2023, doamna Ecaterina își dorește să știe că este pe drumul cel bun, că are un loc la HOSPICE și timp ca să își vadă nepoții mari.
Și tu poți să o ajuți pe doamna Ecaterina și pe toți pacienții vulnerabili ai României care beneficiază de serviciile fundației, iar cea mai ușoară metodă este printr-un SMS cu textul TIMP la 8864.







