Ziua mondială a luptei împotriva pedepsei capitale
Ministerul Afacerilor Externe salută marcarea, la 10 octombrie, a Zilei mondiale a luptei împotriva pedepsei cu moartea și reafirmă angajamentul faţă de promovarea şi protejarea tuturor drepturilor omului, în primul rând a dreptului la viaţă.
România se opune aplicării pedepsei capitale, care încalcă dreptul fundamental al omului la viaţă şi la demnitate, iar abolirea universală a acesteia reprezintă un obiectiv principal al politicii sale în domeniul drepturilor omului. Astfel, în cadrul Uniunii Europene, România militează împotriva pedepsei cu moartea, inclusiv în cadrul forurilor multilaterale – Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Statul român contribuie la adoptarea rezoluţiilor Adunării Generale a ONU privind instituirea unui moratoriu asupra aplicării pedepsei capitale.
Încă de la aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit membră a grupului de lucru privind abolirea pedepsei cu moartea. În această capacitate, statul român s-a implicat în mod constant în activităţile de definitivare a Planului de acţiune privind abolirea pedepsei cu moartea al UE, precum şi în elaborarea strategiilor de acţiune ale UE în relaţia cu alte organizaţii internaţionale în ceea ce priveşte combaterea pedepsei cu moartea.
Informaţii suplimentare:
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 de către Organizaţia Naţiunilor Unite, consacră, în articolul 3, dreptul la viaţă.
În fiecare an, la 10 octombrie, este marcată Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea.
În România, pedeapsa capitală a fost abolită în anul 1990.
Sursa informatii: Ministerul Afacerilor Externe






