MEDIjobs a procesat peste 686.000 de oferte de angajare în domeniul sănătății din 2015
MEDIjobs, platforma online de recrutare dedicată domeniului medical și farmaceutic, a procesat 686.159 de oferte de angajare de la lansarea sa în 2015 până în prezent. Potrivit companiei, 58% dintre aceste oferte au vizat medicii specialiști și asistenții medicali, restul fiind dedicate profesioniștilor din domeniul farmaceutic și personalului auxiliar din clinici și spitale.
Aproximativ 80% dintre procesele de recrutare au fost inițiate de clinici și spitale din București, urmate de orașe precum Cluj, Brașov și Iași. De la înființarea sa, platforma a reușit să atragă peste 100.000 de specialiști în medicină și farmacie, în timp ce 2.800 de companii cu profil medical s-au înregistrat ca angajatori.
Fondată în 2015 de Catrinel Hagivreta Djafari și George Hagivreta, MEDIjobs a atras în acționariat, din 2018, și pe Wargha Enayati, fondatorul rețelei Regina Maria. Deși cifra de afaceri a platformei a ajuns anul trecut la 1,8 milioane de lei, compania a înregistrat pierderi de 474.711 lei, conform datelor consultate de Forbes.







