“Ziua Limbii Române” se sărbătorește în Romȃnia pe 31 august, la aceeași dată cu sǎrbǎtoarea similarǎ instituitǎ ȋn anul 1990 ȋn Republica Moldova sub numele “Limba Noastrǎ”, pentru a transmite mesajul cǎ limba romȃnǎ este limba vorbitǎ, şi dincolo de frontiere, nu numai ȋntre granițele țǎrii.
Limbǎ romanicǎ, romȃna este vorbitǎ ȋn toatǎ lumea de 28 de milioane de persoane şi este a cincea, dupǎ numǎrul de vorbitori, dintre limbile romanice, dupǎ spaniolǎ, portughezǎ, francezǎ şi italianǎ.
Cu ocazia acestei zile de sǎrbǎtoare, sǎ conştientizǎm cǎ, de multe ori, nu utilizǎm corect cuvintele din limba romȃnǎ. Vom prezenta, ȋn continuare, cȃteva greşeli foarte des ȋntȃlnite ȋn limbajul romȃnilor.
Etimologii populare
Termenul “etimologie” se referǎ la originea unui cuvȃnt existent ȋn limbǎ. De exemplu, ȋn limba romȃnǎ, etimonul cuvȃntului “bisericǎ” este latinescul “basilica”, cuvȃntul “mȃnǎ” provine din lat. “manus”, “pǎmȃnt” din lat. “pavimentum”, “iubi” din sl. “ljubiti”, “duşman” din tc. “düşman” etc.
Etimologia popularǎ este fenomenul lingvistic prin care se modificǎ forma sau sensul unui cuvȃnt recent intrat ȋn limbǎ, sub influența unui cuvȃnt mai cunoscut cu care prezintǎ asemǎnǎri de formǎ şi uneori de sens.
Etimologia popularǎ este o eroare de vorbire sau de scriere cǎreia ȋi cad ȋn cursǎ oamenii al cǎror vocabular se ȋntemeiazǎ, ȋntr-o mare mǎsurǎ, pe folosirea, “dupǎ ureche”, a unor termeni fǎrǎ a le verifica autenticitatea cu ajutorul ȋndreptarelor lingvistice.
Etimologiile populare reprezintǎ o sursǎ a comicului de limbaj, aceste fenomene lexicale ȋnşelǎtoare fiind exploatate la maximum de cǎtre I. L. Caragiale, ȋn comediile sale. De exemplu, personajul Ghițǎ Pristanda, din “O scrisoare pierdutǎ” se plȃnge cǎ are “Famelie mare, renumerație micǎ, dupǎ buget”. Cuvȃntul renumerație este rezultatul unei etimologii populare, forma corectǎ fiind remunerație, care ȋnseamnǎ “retribuție”, “salariu”, “platǎ”. Verbul a remunera provine din fr. “rémunérer”, lat. “remunerare”, aceasta fiind forma verbalǎ ȋmprumutatǎ. “A renumera”, forma greşitǎ, a apǎrut ca o consecințǎ a faptului cǎ, necunoscȃndu-se realitatea etimologicǎ, se face asocierea cu ideea cǎ retribuirea unei munci se face ȋntotdeauna ȋn urma “numǎrǎrii” banilor. Nae Cațavencu, personaj din aceeaşi piesǎ de teatru, ȋi numeşte pe bucureşteni “capitalişti’. Acest cuvȃnt este utilizat cu sensul greşit de “locuitori ai capitalei”, pe baza unei similitudini formale ȋntre “capitalǎ” şi “capitalişti”. Cuvȃntul “capitalist” provine din fr. “capitaliste” şi are urmǎtoarele sensuri: “care aparține capitalismului sau care are trǎsǎturile capitalismului, privitor la capitalism”; “persoanǎ posesoare de capital pe care-l investeşte”.
Existǎ, ȋnsǎ, şi ȋn limbajul curent, nenumǎrate exemple de etimologii populare. Iatǎ cȃteva situații:
- filigram (incorect) / filigran (corect) – forma corectǎ “filigran” provine din fr “filigrane” şi are sensul “lucrǎturǎ artistic de orfevrǎrie, asemǎnǎtoare ca aspect cu o dantelǎ, realizatǎ din fire subțiri de aur, de argint etc. sudate ȋntre ele”, neexistȃnd nicio legǎturǎ etimologicǎ cu substantivul “gram” (“unitate de mǎsurǎ pentru masǎ ori greutate”).
- Astfel, vom spune: “Vǎ place cruciulița aceasta ȋn filigran?” (CORECT), şi nu “Vǎ place cruciulița aceasta ȋn filigram?” (GREŞIT)
- extraviran (incorect) / extravilan (corect) – forma corectǎ “extravilan” provine din fr. “extra-ville” şi ȋnseamnǎ un teritoriu “aflat ȋn afara spațiului construit sau pe cale de construire al unei localitǎți”, şi nu un teren “viran”, care se aflǎ ȋn “cuprinsul unei localitǎți”, ȋnsǎ “este fǎrǎ clǎdiri şi, de obicei, neȋngrǎdit”.
- Astfel, vom spune: “Pe terenul extravilan nu prea se poate construe, acesta fiind de regulǎ, un teren agricol potrivit diferitelor culturi” (CORECT), şi nu “Pe terenul extraviran nu prea se poate construe, acesta fiind de regulǎ, un teren agricol potrivit diferitelor culturi” (GREŞIT)
- mȃnuşi (incorect) / mǎnuşi (corect) – forma corectǎ “mǎnuşǎ”, deşi este un derivat din “mȃnǎ” (+ sufixul “-uşǎ”), a cunoscut, moştenit din lat. “manus”, o altǎ evoluție foneticǎ: vocala “a”, accentuatǎ, urmatǎ de consoana “n”, s-a transformat ȋn “ȃ” (“mȃnǎ”); acelaşi “a”, ȋnsǎ neaccentuat, s-a prefǎcut ȋn “ǎ” (“mǎnuşǎ”).
- Astfel, vom spune: “Mǎnuşile şi pǎlǎriile se poartǎ şi anul acesta.” (CORECT), şi nu “Mȃnuşile şi pǎlǎriile se poartǎ şi anul acesta.” (GREŞIT)
- patrat (incorect) / pǎtrat (corect) – forma corectǎ “pǎtrat”, deşi provine din “patru” (dupǎ lat. “quadratus”, it. “quadrato”, germ. “Quadrat”), a cunoscut acelaşi process de transformare foneticǎ – ca la “mǎnuşǎ” – a lui “a” neaccentuat ȋn “ǎ”.
- Astfel, vom spune: “Ordinul pentru stabilirea valorii de ȋnlocuire pe metru pǎtrat a fost aprobat” (CORECT), şi nu “Ordinul pentru stabilirea valorii de ȋnlocuire pe metru patrat a fost aprobat” (GREŞIT)
- (a) ştrangula (incorect) / (a) strangula (corect) – verbul “a strangula” (lat. “strangulare”), deşi are şi sensul “a sugruma” sau “a sufoca” – una dintre cauzele posibile fiind şi spȃnzurarea, prin ştreang / funie a celor osȃndiți la moarte – nu trebuie rostit “a ştrangula”, deoarece nu este derivat de la “ştreang”, cuvȃnt de origine germanǎ (“Strang”). Prin urmare, nu existǎ niciun motiv sa pronunțǎm verbul “a strangula” ca ȋn limba germanǎ, din moment ce acest cuvȃnt este de origine latinǎ.
- Astfel, vom spune: “Pesoana rǎpitǎ a fost bǎtutǎ şi strangulatǎ.” (CORECT), şi nu “Pesoana rǎpitǎ a fost bǎtutǎ şi ştrangulatǎ.” (GREŞIT)
Redactor: Istratescu Irina profesor Limba si Literatura Romana
Editor online: Florina Manea
