Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Expoziția retrospectivă a pictorului Yordan Kissiov, în premieră la București

Expoziția retrospectivă a pictorului Yordan Kissiov, în premieră la București

 

În perioada 25 iulie – 20 septembrie a.c., Muzeul de Artă Modernă și Contemporană “Pavel Șușară” din București găzduiește expoziția retrospectivă a pictorului bulgar Yordan Kissiov. Cu această ocazie, sunt reunite lucrări realizate de marele artist în ultimii 40 de ani, aflate în colecția sa personală și aduse direct din atelierul acestuia de la Silistra (Bulgaria).

Cu o forță de creație unică, dar și cu o operă de o extensie și de o profunzime greu de imaginat, Yordan Kissiov experimentează, tehnic, expresiv, conceptual și estetic, aproape toate palierele posibile din repertoriul unui artist. Este puternic, mobil, insurgent și atins de melancolii grele, nu printr-un proiect prestabilit și impus, ci doar prin vocația lui de creator, de constructor și de vizionar în sferele posibilului”, a declarat criticul de artă Pavel Șușară, curatorul expoziției, la vernisajul expoziției care a avut loc în data de 25 iulie a.c.

Dar cine este Yordan Kissiov?  Este considerat a fi unul dintre cei mai importați pictori bulgari, iar anul acesta a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Trăiește și creează în Bulgaria, fiind absolvent al Școlii de Artă din Sofia (1964) și al Universității din Velico-Tarnovo, cu specializarea Artă Monumentală (1972). În ultimele cinci decenii a participat constant la expoziții în Bulgaria, Mexic, Franța, Rusia, Italia, Egipt, Spania, Portugalia, România, Polonia, Ungaria, India sau Germania.

Lucrările sale se regăsesc la Galeria Națională de Artă și la Galeria Municipală de Artă din Sofia, la Galeria Neue Meister din Dresda (Germania), Muzeul de Arte Plastice din Szczecin (Polonia), precum și în colecții private din Statele Unite ale Americii, Italia, Franța, Grecia, Germania, Suedia, România, Polonia, Cipru și Bulgaria.

Conceptul și grafica afișului expoziției sunt semnate de istoricul de artă Dalina Bădescu.

Expoziția poate fi vizitată până pe data de 20 septembrie, la Muzeul de Artă Modernă și Contemporană “Pavel Șușară” din București, intrarea Viitorului, nr. 4.  Acesta este prilejul, pentru toți cei interesați, să-l cunoască direct pe marele artist, prin intermediul operei sale.

Articol scris de drd. Mioara Iofciulescu, Președinta Academiei de Artă Handmade București

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Articole similare