Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

A.P.I.A-„Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”

Schema „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite

 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că s-a prelungit cea de a 4-a sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite, aferentă Măsurii 8 ”Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite și îmbunătățirea viabilității pădurilor”, submăsura 8.1 ”Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, până la data de 31.03.2020 (inclusiv), ora 16.00.

Astfel, prelungirea termenului de depunere a cererilor de sprijin asigură condițiile necesare pentru accesarea submăsurii 8.1 pentru care există un interes real, accesarea fondurilor FEADR aferente având impact pozitiv pentru atingerea obiectivelor PNDR 2014-2020.

Reamintim totodată că alocarea financiară pentru sesiunea 4/2019 este de 15.000.000 euro.

Pentru informații detaliate privind condițiile de depunere și selectare a cererilor de sprijin, a fost publicat pe site-ul APIA – ww.apia.org.ro, Ghidului solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investitii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătățirea viabilității pădurilor”, Submăsura 8.1 „împăduriri şi crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 – sesiunea 4/2019, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 476/09.09.2019,

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Lasă un răspuns

Articole similare