Ziarul News

Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Participarea Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, la reuniunea Consiliului Consultativ al Direcției Naționale de Probațiune

Participarea Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, la reuniunea Consiliului Consultativ al Direcției Naționale de Probațiune

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a participat la reuniunea Consiliului Consultativ al Direcției Naționale de Probațiune, care se desfășoară la sediul Direcției Naționale de Probațiune în perioada 19-20 decembrie 2019.

În cadrul întâlnirii, Cătălin Predoiu a subliniat faptul că dezvoltarea sistemului de probațiune reprezintă o prioritate pentru conducerea Ministerului Justiției, având în vedere rolul important pe care acesta îl are în scopul creșterii gradului de siguranță în comunitate.

Subiectele abordate au vizat extinderea schemei de personal a sistemului de probațiune în contextul îndeplinirii Calendarului de măsuri 2018-2024 pentru soluționarea supra-aglomerării carcerale și a condițiilor de detenție, în executarea hotărârii-pilot Rezmiveș și alții împotriva României, pronunțată de CEDO la 25 aprilie 2017, asigurarea infrastructurii necesare dezvoltării sistemului de probațiune, promovarea proiectului de modificare a legii statutului personalului de probațiune și corelarea drepturilor salariale cu atribuțiile legislative pe care acesta le deține în prezent.

Probaţiunea a fost “Cenuşăreasa” agendei Justiţiei multă vreme şi această eroare de strategie trebuie corectată. Probaţiunea ajuta la reinserţia persoanelor care au fost eliberate din detenţie şi contribuie prin aceasta la creşterea siguranţei cetăţenilor. O luăm aproape de la zero în reconstrucţia sistemului de probaţiune. De la completarea schemelor de personal şi asigurarea de sedii. Prin Asociaţia Oraşelor şi Municipiilor voi cere sprijinul primarilor pentru a identifica spaţii în care să organizăm sedii ale serviciilor de probaţiune din judeţe. Voi discuta de asemenea cu miniştrii Apărării şi Internelor pentru acelaşi scop. E sigur că peste noapte nu se pot rezolva lucrurile, dar începem un drum cu obiective pe termen scurt şi lung. În perspectivă, intenţia este să cooptăm specialiştii de probaţiune în grupurile de lucru care vor lucra la refacerea Codurilor penale. Am încurajat serviciile de probaţiune să dezvolte comunicarea în cadrul comunităţilor locale, pentru ca, treptat, atât autorităţile locale, cât şi comunităţile să conştientizeze avantajele pe care sistemul de probaţiune le aduce societăţii și cetăţenilor. E un drum lung în faţă, dificil din cauza constrângerilor bugetare, dar nu exista alternativă. Sunt încrezător că vom face progrese şi vom reuşi.”, a subliniat Ministrul Justiției.

Editor online: Florina Manea

Banner publicitar

Ziarul News nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile primite şi publicate pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Ziarul News nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii false transmise de către beneficiarii comunicatelor/anunturilor de presă.

Ziarul News îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări necorespunzatoare sau acuzaţii si încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.Ziarul News.ro este destinat informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile Future Economy în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe Ziarul News

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on whatsapp
Share on email

Lasă un răspuns

Articole similare